Publicat: 1 August, 2016 - 12:25
Share

Procurorii de la Parchetul sectorului 3 s-au autosesizat și deschid dosar penal în cazul medicului electrocutat în sala de operaţie, la Spitalul Colţea. 

Dosarul este deschis pentru nerespectarea normelor de securitate în muncă.

Totul a avut loc săptămâna trecută, iar doctorul Marian Stamate a ajuns apoi la terapie intensivă.

Marian Stamate susţine că incidentul a pus în pericol şi viaţa pacientului, iar ulterior conducerea spitalului ar fi încercat să muşamalizeze cazul.

Într-o intervenţie la Antena 3, medicul a afirmat, luni, că este hotărât să meargă până la capăt pentru aflarea adevărului. 

”Este adevărat că a încercat să se mușamalizeze cazul, nu e niciun fel de dubiu, mergând până la inducerea unui malpraxis. Am de gând și trebuie să obțin repararea și limpeziarea faptelor, precum și delictul de imagine asupra profesionalismului meu”, a spus medicul Marian Stamate, luni, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Medicul de la Spitalul Colţea din Capitală, care s-a electrocutat joi, pentru a doua oară, în timpul unei intervenţii chirugicale, a spus de vineri că va da în judecată spitalul, în urma acestor incidente.

Doctorul a fost la un pas de moarte după ce s-a electrocutat în sala de operaţie, din cauza unui aparat defect. Este vorba despre un electrobisturiu, care era folosit în timpul unei intervenţii chirurgicale.