Publicat: 15 Ianuarie, 2020 - 16:45

Peste 800 de tineri români în vârstă de 18 ani urmează să primească un permis de călătorie în cadrul celei de-a patra rundă a inițiativei DiscoverEU, care a atras în jur de 75 000 de cereri din întreaga Europă. Aleși pe baza unor criterii de selecție prestabilite și a unor cote specifice per stat membru, tinerii pot călători între 1 aprilie și 31 octombrie 2020 timp de până la 30 de zile. În total, 2600 de tineri români au căștigat, până acum, în cadrul celor 4 runde ale inițiativiei DiscoverEU, permise de călătorie în UE.

Vicepreședintele Margaritis Schinas, responsabil cu Promovarea modului nostru de viață european, a declarat: „Începând cu luna aprilie, 20 000 de tineri vor întreprinde o călătorie europeană memorabilă, pentru a descoperi UE. Faptul că o vor partaja cu colegii lor și cu persoane din alte țări va face ca această experiență să fie atât plăcută, cât și de neuitat. Ei vor intra într-o rețea neoficială și incluzivă mai largă, care explorează ceea ce înseamnă să descoperim continentul nostru, cu bogăția, diversitatea și solidaritatea sa.”

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Să călătorești prin Europa și să întâlnești tineri din alte țări îți îmbunătățește nivelul de înțelegere interculturală și cunoștințele de limbi străine și îți stimulează încrederea în sine. Împreună cu activitățile de solidaritate și de voluntariat, finanțate în cadrul Corpului european de solidaritate, DiscoverEU este o inițiativă inestimabilă pentru învățarea neoficială.”

Candidații acceptați vor fi contactați și vor putea demara organizarea călătoriilor pe care le vor întreprinde. Ca regulă generală, vor călători cu trenul; totuși, pentru a asigura un acces incluziv pe întreg continentul, mijloacele alternative de transport, cum ar fi autobuzele, feriboturile sau, în mod excepțional, avioanele, sunt și ele permise. În baza permisului de călătorie, participanții primesc în plus sprijin și îndrumări cu privire, de exemplu, la modalitatea de a călători în mod sustenabil. Tinerii sunt invitați să devină ambasadori ai DiscoverEU și să relateze cu privire la experiențele lor. Ei sunt încurajați să îi contacteze pe ceilalți participanți prin intermediul platformelor de comunicare socială și să împărtășească experiențele de călătorie.

Pe parcursul verii, toți participanții sunt invitați să se reunească în cadrul unor întruniri DiscoverEU (link is external), în diferite locuri din Europa. În cadrul întrunirilor sunt abordate teme precum Europa ecologică și sustenabilă – tema DiscoverEU pentru 2020. Alte activități includ oportunități de voluntariat și stabilirea unui itinerar ecologic pentru tinerii călători.

Tag-uri Institutii: