Publicat: 19 Iulie, 2013 - 20:04
Share
Cel mai mare oraş american care îşi declară falimentul

Oraşul american Detroit a intrat, joi, în faliment, după o lungă agonie economică. "E unica soluţie de redresare", dau asigurări edilii, dar şi experţii în finanţe publice. Datoria publică acumulată depăşeşte 18 miliarde de dolari.

"A fost o decizie grea şi dureroasă, dar cred că nu existau alte opţiuni", a declarat guvernatorul statului Michigan Rick Snyder.S-a ajuns aici după decenii de management public defectuos.

Declinul economic a mers mână în mână cu exodul populaţiei: au plecat marile companii, iar în 60 de ani Detroitul a fost părăsit de jumătate dintre locuitorii săi.Spectacolul e dezolant. 78.000 de clădiri sunt abandonate. Iluminatul public nu poate fi asigurat decât în proporţie de 40%.

Din cartiere întregi nu se mai ridică gunoiul. Rata criminalităţii nu a fost niciodată atât de ridicată. Iar poliţiei locale îi trebuie cam o oră să ajungă la locul vreunui eveniment - faţă de 11 minute, cât e media naţională.Vreau să le transmit localnicilor că într-adevar este greu, nu aş fi vrut să se ajungă aici, dar acum, că s-a întâmplat, trebuie să se încheie totul cu bine, a declarat primarul oraşului Detroit, Dave Bing, potrivit TVR.

Oraşul va intra sub administrare specială, procedură care poate implica închiderea unor departamente întregi ale primăriei, modificarea contractelor de muncă, vânzări de active şi rescrierea legislaţiei. Datoria publică va fi renegociată.

Dar aşa mai poate fi garantat accesul localnicilor la serviciile publice. Apoi, o relansare pe baze financiare solide. Raza de speranţă există, deja: numeroşi artişti şi tineri au început să vină în Detroit, atraşi de chiriile mici şi pentru restaurarea unor clădiri.