Publicat: 23 Mai, 2020 - 11:31
Share

Înainte de a mă ridica din pat deschid tableta. O țin totdeauna pe noptieră și cu telefonul alături. Nu se știe niciodată ce se poate întîmpla.Toate știrile nenorocite pică după miezul nopții.

Deschid tableta să văd dacă arde ceva. De ce atît de devreme? Pentru că multe știri importante se petrec noaptea și dispar îngropate în nebunia zilei. Vin pe fluxuri tot felul de nimicuri care le împing spre arhivă. Şi gata, știri cu greutate au murit înainte de a face vîlvă. Te trezești peste o săptămînă sau peste o lună că te surprinde cîte ceva. De unde știi asta? Din ziar! Care ziar? Cutare! Cînd Dracu s-a întâmplat și asta, că n-am văzut-o! Hă-hă, să fii sănătos! Este veche de două săptămîni!?

De obicei, știrile dimineții încep cu spicuiri din declarațiile politicienilor la emisiunile de seară. Ce-a zis Victor Ponta (omul bate la metru pătrat toate emisiunile și trăncăneala lui ține loc de partidul Pro România!) pe nu știu unde! O strîmbă, nimic altceva! Ce-a zis cutare drept replică la ce prostie a flambat anti-cutare?

Să fie clar! Dacă știrile încep cu declarațiile politicienilor este semn că nu avem nici un eveniment important. Vorbărie și iar vorbărie. Iar știrile devin altă vorbărie despre flecăreala politică. Adică vorbărie despre vorbărie.

Dacă este ședință de guvern, trebuie urmărită deschiderea. Toate ședințele de guvern din ultimii ani încep cu un discurs al premierului. Aproape întotdeauna se laudă prostește. Raport de succese inventate și nimic mai mult. Merită urmărit doar pentru a vedea cum interpretează și ce-și dorește să se spună despre el. Aceste preambuluri de auto-tămîiere se transmit în direct. Nu întreabă nimeni nimic, miniștri dau doar din cap, iar poporul care are timp de privit la televizor înghite la greu. Pe la 14, vorbește Iohannis. Despre ce? Despre aceleași lucruri pe care le scriu aceiași consilieri. Iohannis nu-și redactează gîndurile niciodată. NU poate. Ar musti de venin și de nepăsare. Aroganța nu miroase. Omoară totul în jur. Face loc liber în jurul închipuitului.

Este amiază și n-a apărut niciun subiect. Nu-i nimic! Poate spune unul o prostie, poate pune DNA-ul de un spectacol și arestează pe cineva de pe listă. O face de ochii lumii, la ordin! Poate demisionează cineva dintr-un partid. Dacă nu pică un cap, nu-i nici o brînză. N-ai ce scrie. Migrația proștilor este nespus de ternă și nu face vîlvă. Declarațiile lor, nici atît. Cînd nu există belele mari pe capul președintelui sau al premierului, nici știrile tricotate de servicii nu explodează. De regulă, acestea sunt amorsate și pregătite pentru un moment dificil pentru cei doi. Şi sunt lansate de îndată ce le tremură fundul.

Să scriu ceva despre un om de ispravă? Pe toți cei pe care-i cunosc i-am onorat cu o vorbă bună. Uneori, de cîte două ori. Poate este nedrept. Pe ticăloși i-am înjurat de o sută de ori. Culmea, lor le-a mers mai bine, prietenilor mei, mai prost.

Pentru subiectele externe nu există cititori. Foarte puțini. Ei sunt doar un segment de oameni aparte. Românii nu mai citesc politică externă, deși tot ce se întîmplă acum în România este o amplificare fidelă a disputelor din SUA și a indicațiilor transmise de la Bruxelles. Poate ceva mai tradus în limbaj românesc și balcanic. Adică periferic.

Dacă mă uit bine la declarațiile televizate, fețele lui Orban, Iohannis și Rareș Bogdan seamănă cu niște curele de transmisie a sarcinilor. Fața lui Vasile Blaga nu transmite nimic. E ca înainte, dominată numai de fălci.

Mare performanță mare! Vine weekend-ul și nemernicii noștri au izbutit să reverse o baltă de plictiseală peste munții de probleme. Economia și instituțiile troznesc din toate încheieturile. Ai noștri s-au obișnuit să zică, nu-i nici o problemă majoră, nici o știre, nu se întâmplă nimic, că Iohannis n-are ce face și o șterge la Sibiu, că trebuie să vorbim despre zodii și cabala, despre purtatul măștii și despre vacanțe. Şi cine citește?

Aș putea să încerc să mă agăț de comentariul unui cititor. Cele mai multe ar merita transmise președintelui și premierului. Mai puțin cele scrise de postacii lor și cele adresate mie ca persoană. De cîțiva ani, mă însoțesc în presă comentariile unor jurnaliști de care m-am despărțit. Am lucrat împreună, i-am ajutat cum am putut, de la burse și case pînă la subiecte și deplasări. N-are rost să descriu motivele pentru care ne-am despărțit și nici felul lor de a răspunde. I-ați identifica prea ușor și abia așteaptă să mai vorbească lumea despre ei. Din respect pentru gîndirea liberă, inclusiv pentru cea zăltată, îi găzduim. Resentimentele lor sunt niște jucării. Fără ele, ar fi niște nenorociți. S-ar scufunda în izolare, iar singurătatea este o boală mai grea decît grafomania.

Aș putea să scriu o poveste despre prietenie pornind de la postările unui om de care mă leagă și anii tinereții. Era un fel de croitor tehnic, de pantofar de echipamente medicale, un foarte ingenios cîrpaci tehnic. Nu i-a convenit România. L-am însoțit la aeroport cînd a plecat cu gîndul să rămînă. La cîtă minte are și astăzi se miră că nu l-am turnat. Nu și-a schimbat nici viața, nici gîndirea. Singurul său scop este să mă înjure peste tot, sub pseudonimele sale de ”bărbat curajos și obiectiv” transformat în comentator politic. Scrisul nu poate schimba nimic. Nici el, cu resentimentele lui, nici eu cu nepăsarea mea.

Pe unii oameni nu-i înmoaie nici durerea și nici credința.

Așa mai vine cîte o zi în care mă întreb, oare despre ce să scriu astăzi?

Topic: 

Format: