Publicat: 26 Iunie, 2020 - 13:25
Share

Autor: 

Este, cu siguranță, unul din cele mai semnificative deficite pe care, de treizeci de ani, le are, constant, țara. Mai bine zis, le au cei ce s-au aruncat, cu lăcomie,  să puna mînă pe țară. Pretextele au fost multe: să reconstruim țara, să scăpăm de maldărul de fiare vechi din industrie, să intrăm în economia de piață, să liberalizăm piața și circulația forței de muncă, să privatizăm patrimoniul național, să exploatăm fără nicio grijă bogățiile subsolului și solului, să restituim intermediarilor, profitorilor, proprietățile luate abuziv de comuniști de la autenticii proprietari, să oficializăm șomajul și să-i probăm necesitatea, implacabilul, utilitatea, să aruncăm la gunoi productivitățile, produsele românești, agricultura, industria, serviciile, apoi să dublăm pensionarii și să înjumătățim salariații, să distrugem cultura de masă, cinematografele, casele de producție, bibliotecile, casele de cultură, editurile finanțate de stat, ce editau literatură bună românească și universală, apoi accesul la cultură, subvențiile acordate celor ce probau talent,  apoi să construim autostrăzi pe hîrtie și să tăiem panglici, uneori chiar de mai multe ori, la drumuri ce se prăbușesc, să redesenăm împărțirea administrativă după criterii aberante, nimicitoare pentru buna funcționare a țării, să „reformăm” învățămîntul prin masacrare, să restructurăm sistemul de sănătate, să privatizăm necuvenit anumite servicii medicale, să renunțăm la cercetarea științifică, pentru că sînt alții mai buni ca noi, să vindem flota, să vindem băncile, să vindem telecomunicațiile, să vindem căile ferate, să vindem ...tot. Să distrugem, să ne uităm istoria, să ne călcăm în picioare valorile, să-i maculăm pe cărturari, pe domnitori, apoi pe cei care au crezut în naționalismul autentic, pozitiv, sănătos, sau pe cei care nu cred în abandonarea a tot ce este românesc și pe cei care nu aruncă  în derizoriu ceea ce pînă acum douăzeci și cinci de ani au construit ai noștri, am construit noi, familiile noastre.  

 

Dar viața, în cei 30 de ani trecuți, dovedește că nu a fost nimic accidental, întîmplător, că toate acestea s-au făcut elaborat, cu o profundă reflecție strategică „la bază”. Dar nu o reflecție strategică cu conotații pozitive, nu în favoarea celor mulți, nu pentru a pune în lumină, pentru a construi, pentru a încerca să trecem cît mai repede și mai ușor nenorocita de tranziție ce nu mai vrea să se mai termine nici acum. Nu pentru a  reconstrui, nu pentru a dezvolta personalități, nu pentru a avea un popor mai sănătos, mai educat, mai cultivat, mai creativ, mai performant, mai pozitiv european, mai inteligent. Nu pentru a avea o natură mai curată, nu pentru a proteja ceea ce alții, cei de dinaintea noastră, au păstrat în subsolul țării, pentru a avea urmașii atunci cînd le trebuie să răzbească. Nu pentru a consolida familii autentice, sănătoase și adevărate, puternice și îndestulate atît cît să poată procrea și apoi educa, nu pentru a gîndi și proiecta dinamica socială, nu pentru a forța echilibrarea între cei ce au dat țării ceea ce au datorat și cei ce vor trebui să-i susțină pe primii, nu pentru a scădea numărul nefericiților neștiutori de carte, nu pentru a reduce abandonul școlar generat de sărăcie, nu pentru a crește starea de sănătate, nu pentru a face mai performant, în folosul lui, acest nefericit popor. Nimic din toate acestea.

 

Reflecția înseamnă și meditație, cugetare, gîndire. Ea este un proces prin care se realizează o examinare profundă a unei idei, a unor situații, a unor probleme. Este, de fapt, o cugetare adîncă, o meditație, pe baza unei cunoașteri a proceselor care se petrec înăuntrul conștiinței, o întoarcere a conștiinței asupra ei.

Oare chiar așa să fie, astăzi, aici și acum? Oare multiplele strategii, pretins naționale, cu punct de plecare în strategiile militare, au la baza lor examinarea profundă și reală a situațiilor de fapt? Oare strategiile pornesc de la procese, de la fenomene, de la oameni, toți reali, adevărați, mulți aflați în suferință, în sărăcie, în lipsuri, mai toți dezorientați, pierduți, abandonați de societate sau autoabandonați, chinuiți, neputincioși în fața unei realități pe care nu pot să o înțeleagă?

Unii, care pot să înțeleagă, fug, se ascund, refuză să lupte, pleacă prin toate colțurile lumii, devin sclavi moderni, oameni uitați, care, din cînd în cînd, motivați sau nu, își mai amintesc de rude, de țară, de satul lor, de suferința lor și atunci, cîteodată, vor să mai voteze, sau trimit bani acasă, sau continuă să învețe copiii limba de acasă, sau le povestesc celor mici despre țara ce a fost cîndva și a lor, despre păduri, neștiind că nu le mai avem, despre aur, fără să aibă habar că alții îl fură, despre ape pline de pești, astăzi pline de cianuri, despre mare, despre munți, despre prietenie, despre credință, biserică, rude, obiceiuri, dansuri, muzică, despre doină și brîu, despre horă și învîrtită, despre trăgănată, despre nai și fluier, despre oi, despre ciobani, despre Luceafăr, despre Eminescu, despre Goga și Coșbuc, despre Enescu, despre basmele lui Ispirescu, despre teatrul lui Ciulei, despre filmele românești, despre sărbători, despre nedeile ardelene, despre tot ce  a fost cîndva frumos și acum nu mai există.

Se cred, pentru cîteva clipe, în țară, deși, poate, niciodată nu vor mai reveni, nu se vor mai întorace acolo unde cei care trebuiau să-i ocrotescă i-au alungat, acolo unde cei care guvernează fac strategii, una după alta, toate pretins naționale, cu consultanți străini, pe bani mulți, acolo unde se fac studii de prefezabilitate și de fezabilitate pentru autostrăzi ce nu se vor construi niciodată, apoi studii de impact, prognoze, analize, sondaje, PUZ-uri, PUG-uri, PUD-uri etc., dar nu se face nimic pentru ei, pentru copiii lor, rămași acasă cu bătrînii, cu rude mai apropiate sau mai îndepărtate, sau pentru a-i aduce acasă dezvoltînd locuri de muncă, acordîndu-le facilități să-și facă un rost în țara lor.  

Pentru toate acestea, guvernele au elaborat strategii. Naționale.

Strategii naționale pentru creșterea ocupării forței de muncă, pentru prelungirea vieții active, pentru optimizarea asigurărilor sociale de sănătate, pentru protecția mediului, pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere, pentru te miri ce..., dar, din nefericire pentru noi, niciuna nu a fost făcută, așa cum se spunea prin sec. XIX, cu „precugetare”, adică cu premeditare pozitivă, sau, mai exact, cu analiză prealabilă, apoi cu cugetare și cu reflexie, cu examinarea profundă a realității domeniului. Și de aceea nu au reușit să fie decît consumatoare ilegale și necuvenite de bani și hîrtie. Fără finalitate, fără orizont de timp, fără rost. Documente cu caracter fantastico-neștiințific, ireal și nefolositor.

Lipsește din cele mai multe reflecția strategică, în favoarea „gîndirii instantaneiste”, cu acceptarea unui fatalism mioritic și a unei nevoi de garanții cu caracter paternalist, cum o numește un sociolog ardelean.

Sigur, nu întotdeauna a fost așa. Există bune practici în istoria politică a vremurilor.

Un exemplu îl găsim în strategiile elaborate în vremea lui Spiru Haret și, mai mult decît atît, în perioada în care a funcționat Școala de Sociologie de la București sub coordonarea lui Dimitrie Gusti. Și atunci, și mai tîrziu, în perioada comunistă, dar și astăzi, din nefericire, aceste realizări sînt aruncate la groapa de  gunoi a politicilor publice și, cu precădere a politicilor sociale. Iar personalitățile marcante ale acelor vremuri disprețuite. Iată doar unul din atacurile fulminante ce s-au purtat la adresa sociologului. Era în toamna anului 1965. În numărul din data de 12 noiembrie, în ziarul „România Liberă”, se publică un articol al lui Petre Beraru, care critică vehement un articol al profesorului Tudor Bugnariu, membru corespondent al Academiei Române (a fost unul din dascălii noștri) și al lui Traian Herseni, publicat în revista „Contemporanul”. De ce? Pentru simplul fapt că „aduce prea multe elogii Școlii sociologice a lui Dimitrie Gusti”.

 

P.S. Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de un interviu de acum cîțiva ani acordat de către sociologul nostru clujean. Drept pentru care îi mulțumesc.

 

Prof. Univ. Dr. Emerit,

Eugen BLAGA

 

                        

Topic: 

Format: