Publicat: 20 Februarie, 2020 - 18:18

​Realizarea unui deficit bugetar de 3,6% din PIB în 2020 ar fi o performanță, susține Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal.

„Ar fi grozav să reușim să colectăm mult mai bine, însă a crede că 2020 și 2021 numai printr-o colectarea mai bună și o scădere a cheltuielilor pot să conducă la țintele de deficit bugetar, în opinia mea este o ipoteză eroică. Adică nu este realistă”, spune el.

Potrivit acestuia, o stimulare a inflației pentru a face corecția ar fi periculoasă.

„Am risca pierderea încrederii în leu și stabilizarea economiei. Se poate gândi și așa: „Stimulăm inflația și prin erodarea prin inflație facem corecție”. Domnule, e o nebunie. Ei nu-și dau seama. Economia României nu este economia Cehiei unde încrederea în moneda națională este foarte mare. Cehia este o altă Elveție. Noi ne-am juca cu focul. Politica monetară nu poate compensa un derapaj bugetar major”, a spus Dăianu, într-o conferință organizată de Piața Financiară.

Daniel Dăianu consideră că o astfel de acțiune reprezintă o naivitate.

„În urmă cu 8-9 ani erau unii care pledau pentru relaxarea politicii monetare ca să sprijinim economia, în condițiile în care noi nu știam cum să obținem finanțare externă. Și acum se pare: „Dacă am stabili niște ținte de deficit pentru anii următori, se poate umbla la rata de politică monetară”. Astea sunt naivități”, spune președintele Consiliului Fiscal.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: