Publicat: 25 Iunie, 2020 - 18:39
Share

Şapte grădiniţe, trei creşe şi două grădiniţe sociale funcţionează în această vară pentru mii de copii din sectorul 6, anunţă miercuri administraţia locală.

Grădiniţele de vară, alese din cele 27 de grădiniţe de stat, care funcţionează în mod obişnuit, respectă toate condiţiile necesare prevenţiei răspândirii noului coronavirus.

Pentru a elimina orice risc de îmbolnăvire a copiilor sau de transmitere a virusului, primarul Gabriel Mutu a dispus ca întreg personalul care deserveşte unităţile de învăţământ (didactic, nedidactic şi auxiliar) să fie testat pentru COVID-19 cu teste RT-PCR, cu 48 de ore înainte de a intra în serviciu, precizează Primăria Sectorului 6.

"Suntem pregătiţi, am verificat deja aplicarea măsurilor de prevenţie şi siguranţă la o parte din cele 27 de unităţi din Sectorul 6 şi am decis deschiderea celor cu o curte generoasă, amplasate în zone diferite ale sectorului, pentru accesul facil al tuturor membrilor comunităţii. Totodată, se realizează igienizarea şi curăţarea zilnică a tuturor spaţiilor, a mobilierului, a jucăriilor şi locurilor de joacă. Accesul micuţilor şi al personalului se face în condiţii de strictă securitate, asigurându-se circuite separate, spaţii distincte pentru fiecare grupă de copii, atât în interior, cât şi în exterior", a spus primarul Gabriel Mutu.

Astfel, părinţii care trebuie să meargă la serviciu şi nu au cu cine să-i lase pe cei mici îi pot înscrie la grădiniţele care vor fi deschise după cum urmează:

* în luna iulie: Grădiniţa nr. 250, Grădiniţa nr. 218, Grădiniţa "Prichindel" şi Grădiniţa nr. 40;

* în luna august: Grădiniţa nr. 218 (rămâne deschisă), Grădiniţa nr. 274 şi Grădiniţa "Fulg de Nea".

Pentru luna iulie, a fost estimat un număr necesar de 600 de locuri, dintre care până în prezent s-au ocupat 578, iar pentru august 500 de locuri, 484 de copii fiind deja înscrişi.

Primăria Sectorului 6 aminteşte că, pentru cei mai mici membri ai comunităţii, cele trei centre de zi de tip creşă - care pot primi, în condiţiile impuse de protocolul din starea de alertă, 320 de copii - şi-au deschis porţile luni.

Totodată, şi centrele de zi de tip grădiniţă "Sfântul Andrei" şi "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", aflate în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, cu 75 de locuri, primesc prichindei dornici să se revadă cu prietenii şi să înveţe lucruri noi, menţionează autoritatea locală.

Primăria Sector 6 asigură în unităţile pe care le administrează toate materialele necesare combaterii răspândirii virusului SARS-CoV-2: măşti şi mănuşi de unică folosinţă, dispensere cu dezinfectant, termoscanere, săpun şi prosoape de hârtie, iar în spaţiile închise se va realiza zilnic dezinfecţia prin nebulizare.

Suplimentar, primarul Gabriel Mutu intenţionează să acorde sprijin financiar familiilor care apelează la serviciile unei bone.

"Sper ca aleşii tuturor partidelor reprezentate în Consiliul Local Sector 6 să voteze mâine (n.r. - joi), în şedinţa de Consiliu Local, acest proiect şi să ridicăm astfel o povară de pe umerii părinţilor care se întorc la activităţile profesionale", a arătat primarul. 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: