Publicat: 4 Iunie, 2014 - 12:48
Share

Comisia juridică din Camera Deputaților a decis miercuri cu unanimitate de voturi ca activitatea Comisiei Nana să înceteze. Și asta, după ce a fost începută urmărirea penală în cazul schimburilor de terenuri agricole din localitatea Nana, județul Călărași.

Președintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a declarat că membrii comisiei nu au fost sesizați cu privire la fond.

"Noi am fost sesizați, nu cu privire la fond, nici nu cunoaștem fondul, nu cunoaștem documentele comisiei și e normal să fie așa și nu este de competența noastră să discutăm fondul problemei. Este o comisie specială înființată pentru asta. Noi am fost sesizați doar de către Birourile Permanente reunite, noi și Comisia juridică de la Senat, să ne formulăm o opinie cu privire la situația de fapt", a spus Ciucă.

Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate și arendarea unor terenuri de pe raza comunei Nana.