Publicat: 13 Ianuarie, 2016 - 15:42
Share

Peste 800 de personalități din mediile academic, cultural, public și privat, studenți și absolvenți români, membri și prieteni LSRS din peste 50 de țări s-au reunit pe 7 ianuarie 2016, la Palatul Parlamentului, Sala C.A. Rosetti, pentru a cunoaște și recunoaște excelența academică românească din toate colțurile lumii. Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a sărbătorit totodată 7 ani de activitate.

Discursuri.

Gala LSRS 2016 a fost găzduită de Irina Păcurariu, una dintre cele mai cunoscute și mai apreciate prezentatoare ale Televiziunii Române, ce a moderat fără cusur desfășurarea Galei. Seara a debutat cu imnul național al României în interpretarea lui Silviu Mihăilă, ce se află printre cei mai promițători tineri tenori români la ora actuală.

Din partea Administrației Prezidențiale, Domnul Laurențiu Ștefan, Consilier Prezidențial pentru Politică Internă a declarat: 'Împărtășesc optimismul Ligii și îmi doresc să adresez un mesaj de încurajare. Activitatea Ligii este un semn de excelență și aș dori să aduc un elogiu Ligii Studenților Români din Străinătate, organizație a cărei carte de vizită atestă o activitate publică extrem de consistentă. Excelența trebuie recunoscută de către întreaga societate, iar Gala se înscrie în acest efort relativ atipic societății românești. Doar astfel vom putea construi, împreună, o Românie meritocratică.'

Ministrul Educației, Adrian Curaj, a apreciat, de asemenea, eforturile Ligii: 'Sunteți ambasadori ai României cu care ne mândrim. Sunteți prezenți la universități de renume mondial ceea ce pentru noi este un motiv în plus să vă încurajăm să reveniți în țară și să construim împreună o României bazată pe meritocrație, atractivă pentru dumneavoastră. Nu vă aștept, ci vă invit să facem acest lucru și să creăm un mecanism liber prin care dumneavoastră să circulați, să aveți șansa să învățați și să aplicați cele mai avansate cunoștințe.'

Daniel Ioniță, Secretar de Stat din Ministerul Afacerilor Externe, a declarat: 'Sunt onorat și profund emoționat să iau parte la cea de a 7-a ediție a Galei Studenților Români din Străinătate. Sunteți un exemplu de profesionalism și de excelență academică ceea ce ne face să credem că România și politica sa externă vor avea un viitor mai bun. Proiectele voastre de promovare a imaginii României vă fac cinste și vă onorează. Arătăm astfel o Românie cu lideri valoroși și implicați.'

Președintele LSRS, Alina Roxana Bota, a evidențiat importanța Galei și a comunității LSRS, prezentând succint rezultatele din 2015: 'Avem plăcerea ca în această seară, și nu numai, să vă prezentăm rezultatele excepționale ale tinerilor români din diaspora, finaliști, laureați, voluntari și membri LSRS. Proiectul Ligii, născut în 2009, a crescut exponențial în cei 7 ani de activitate, ceea ce ne face să credem cu tărie că această comunitate poate pune umărul activ la crearea mecanismului de schimbare de care țara are nevoie. În tot acest timp, Liga a rămas și va rămâne independentă, echidistantă și apolitică'.

De asemenea, Sebastian Burduja, membru fondator și Președinte de Onoare al LSRS, proaspăt revenit definitiv în România, a afirmat: 'Dacă m-ați fi întrebat acum 7 ani, atât pe mine cât și pe colegii mei, dacă ne vom revedea într-un asemenea context astăzi, nici în cele mai îndrăznețe visuri nu mi-aș fi imaginat acest lucru. Să nu uităm de ce suntem aici: să recunoaștem rezultatele excepționale ale tinerilor români de peste hotare și să încurajăm întoarcerea acasă, sau măcar spre casă a acestora. Resimțim această responsabilitate, ghidându-ne după un principiu simplu: cui i s-a dat mult, i se va cere mult. Mesajul principal al serii, al Galei și al Ligii este că nimic nu se poate face fără unitate. E important să punem orgoliile la o parte, să ne așezăm la aceeași masă și să dialogăm. Toate acestea, pentru viitorul nostru, al tuturor!'

În completarea celor doi antevorbitori, Tudor Oprea, Secretar General LSRS, a adăugat: 'Este o adevărată onoare pentru LSRS să aducă în prim plan o parte dintre tinerii care au avut și vor avea un cuvânt important de pus la nivel mondial în domeniile lor de activitate. Acești tineri sunt cei ce contribuie neîncetat, direct sau indirect, la dezvoltarea României și a diasporei românești. Această seară vă este dedicată vouă și numai vouă! Mergem înainte.'

Invitați.

Alături de finaliști, câștigători, voluntari, studenți și absolvenți, printre reprezentanții mediilor academic, cultural, public și privat amintim pe: Ministrul Educației Naționale — Adrian Curaj, Consilier Prezidențial — Laurentiu Ștefan, Secretar de Stat Ministerul de Externe al României — Daniel Ioniță, Acad. Prof. Univ. Dr. Ionel Valentin Vlad, Acad. Prof. Dr. Solomon Marcus, Dr. Dorin Dușciac, Consilier Prezidențial — Dan Muraru, Cristina Verona — Consilier de Stat, Ministrul Justiției — Doamna Raluca Prună, Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice — Claudia-Ana Costea și mulți alții.

Premierea unor tineri de excepție. La Gală Studenților Români din Străinătate s-au oferit 7 premii studenților români cu rezultate excepționale, astfel:

1. Studentul Anului din Europa, nivel universitar — George Potrivitu (Universite Paul Sabatier Toulouse, Franța).

2. Studentul Anului din Europa, nivel post-universitar, oferit de Kaufland România — Beatrice Mihaela Radu (Universite degli Studi di Verona, Italia).

3. Studentul Anului din America de Nord, nivel universitar — Irina Drăgan (Tufts University).

4. Studentul Român Erasmus al Anului, premiu special oferit de ANPCDEFP — Bianca Leontina Grigoraș (Katholieke Universiteit Leuven, Belgia).

5. Studentul Anului în România — Iuliana Nenu (Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, Cluj Napoca).

6. Premiul Special în Arte 'Grigore Vieru' — Adela Liculescu (Universitat fur Musik und darstellende Kunst Wien, Austria).

7. Marele Premiu: Studentul Român al Anului din Străinătate — Anca Drăgan (University of California Berkeley).

Întreaga listă a laureaților poate fi găsită pe website-ul Galei LSRS—

http://gala.lsrs.ro/gala-lsrs/gala-lsrs-2016/castigatori-2016/.

Anca Drăgan, câștigătoarea Marelui Premiu, este originară din Brăila și este pasionată de robotică interactivă.

Obiectul cercetării sale este de a pune interacțiunea cu oamenii direct în centrul algoritmilor pentru robotică. Teza sa de doctorat a creat o teorie pentru planificarea mișcării unui robot astfel încât oamenii să poată să intuiască intențiile acestuia. Cu 22 de publicații științifice, 4 nominalizări pentru cel mai bun articol și premii internaționale oferite de Google și Intel, rezultatele cercetării Ancăi au fost folosite în diverse domenii, inclusiv în asistența persoanelor cu handicap.

Pentru a-și continua activitatea, Anca a avut de ales între Standford, MIT, Berkeley, Harvard, Princeton sau Caltech, toate acestea oferindu-i posture de profesor universitar. Alegerea să a fost UC Berklez unde este fondatorul laboratorului de cercetare 'InterACT: Interactive Autonomz and Collaborative Technologies'.

De asemenea, am avut plăcerea de a-i avea alături de noi pe DNG 010 ce au încântat audiența cu proiectul The Deep Sound of Maramureș, un proiect transdisciplinar ce își propune să readucă în atenția publică muzica maramureșeană, într-o prezentare unică. Cel de al doilea moment artistic al serii a fost reprezentat de proiecția scurtmetrajului 'Little Father' realizat de Ioana Țurcan, finalistă a Premiilor LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate.

Înregistrarea completă a evenimentului poate fi urmărită pe

http://www.caleaeuropeana.ro/live-video-gala-studentilor-romani-din-stra...

Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui Camerei Deputaților. LSRS mulțumește voluntarilor implicați în echipa de organizare și totodată Centrului Internațional de Conferințe de la Palatul Parlamentului, care a găzduit pentru al cincilea an consecutiv Gala Studenților Români din Străinătate. După încheierea Galei a avut loc petrecerea LSRS începând cu ora 22:00, la Drunken Lords, unde, atmosferă a fost asigurată de Alex Porro Band.

Gala Studenților Români din Străinătate 2016 este un eveniment organizat cu sprijinul Kaufland România, partenerul principal al Galei LSRS 2016 ce și-a propus să sprijine acțiunile LSRS de consolidare a comunității academice din străinătate, dar mai ales eforturile de a readuce în țară cei mai talentați tineri și absolvenți români din străinătate. De asemenea, printre sponsorii evenimentului se numără și: Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), Alexandrion, CEC Bank, British Council, Eurosender și Patiseria Tineretului.

Comunicat de presă - Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS)