Publicat: 20 Iulie, 2018 - 20:23
Share

Multi dintre noi au avut probabil numeroase ocazii de a intrezàri intr-o persoanà publicà sau privatà tràsàturile caracteriale si fizice ale unui erou parcà iesit din càrtile de aventuri citite in adolescentà  sau din scenele unor filme sau piese de teatru inspirate din acestea.  Asocierile intre fictiunea literarà sau artisticà si imaginea realà a unui personaj, rezultatà din comportamentul si faptele  sale,  ne clarificà uneori ideile despre acesta mult mai bine decat ar putea s-o facà simpla analizà a faptelor sale concrete, lipsità de sarea si piperul imaginatiei. Realul  evaluat cu metrul istoriilor imaginate oferà uneori proiectii destul de precise si cu incàrcàturi de sensuri proiectate pe o scarà mai lungà a timpului. 

Incà de la primele manifestàri publice din cadrul evenimentelor ce au marcat recentul raid in Europa al Presedintelui Trump - inceput la sediul NATO de la Bruxelles, continuat in Marea Britanie si prelungit panà la Helsinki, pentru intalnirea cu presedintele Vladimir Putin  -  am avut impresia cà asist la un scenariu “deja vù”. Toate intalnirile au fost precedate de declaratii “foc si parà” càrora nu le-a lipsit o prelungire in intalnirile directe, acelea din “multilaterala” de la sediul NATO, din bilaterala de la Londra (cu primul ministru) sau din “intalnirea istoricà” (cum a considerat-o de la bun inceput mass-media) cu presedintele Putin. Prelungire care in unele cazuri s-a transformat, in final, cel putin in primele douà cazuri, intr-un fel de repliere càldutà de tipul “sunt hotarat sa facem cum v-an spus, dar ràmane cum am vorbit in tren” (NATO) si “si trebuie sa faceti cum và spun”, cu finalul: “prietenia noastrà este de nezdruncinat” (May).  

De cine anume imi aduce, deci, aminte personajul public-privat Trump ? - mi-am spus, cu gandul  la circul mediatic creat in jurul acestor intalniri care in linii mari pàreau menite a re-defini atat linia strategicà a SUA in raport cu aliatii europeni din NATO, cat si aceea cu Marea Britanie, despre a càrei iesire din Uniunea Europeanà guvernul May a inteles (in fine) cà ar putea fi pàguboasà. Motiv pentru care acum chiriasa de la Downing Street 9 incearcà imposibilul, adicà ceva de tipul “soft Brexit”, adicà  nu chiar o iesire, ci doar o renuntare la obligatiile comunitare, fàrà “daune materiale” rezultate din neindeplinirea conform planificàrilor ale acestora, dar cu mentinerea beneficiilor economice ale participàrii depline (in viitor) la piata liberà a UE, in conditiile in care Regatul Unit isi asumà libertatea de a frana intrarea pe solul britanic a “europenilor” in càutare de un loc de muncà. In cea de a treia intalnire, aceea “istoricà” de la Helsinki,  ar fi trebuit sà se defineascà pe ce pozitie se va situa SUA  in raporturile cu Rusia, considerate chiar de Trump, cu putin inaintea intalnirii cu Putin, “mai proaste ca oricand”.  

Printr-o asociere probabil ciudatà, dar oarecum eficace, a vorbelor cu faptele, mi-a vent in minte chipul Càpitanului Fracasse  din filmul omonim al lui Ettore Scola din 1990, inspirat de romanul de capà si spadà de mare succes al lui Théophile Gauthier (Le Capitaine Fracasse), apàrut in 1863. Cateva làmuriri despre roman si indirect despre capodopera comicà a lui Scola sunt indispensabile. Trama romanului se desfàsoarà in ultimii ani ai domniei (1614-1643) lui Ludovic al XIII-lea si il are ca personaj principal pe scàpàtatul baron de Sigognac . Amorezat de o frumoasà actrità, Isabelle, dintr-o trupà de comedianti  ràtàciti si adàpostità de el in ruinatul castel, de Sigognac se urcà in caravana comediantilor si ii urmeazà in peregrinàrile ce ar fi trebuit sa-l ducà la Paris. Prin moartea actorului Matamore trupà ràmane insà fàrà un interpret de bazà si de Sigognac ii preia locul si rolurile in echipa de comedianti asumand un “nom d’art”: Capitanul Fracasse. In paralel cu noua viatà de zi cu zi, in care fluturarea spadei fàcea parte din “obligatiile artistice”, dueleazà in privat de multe ori cu pretendentul la mana celei care ii refuzà dragostea, fiul ducelui de Vallombreuse. Pe drum se descoperà cà acesta este fratele vitreg al ravnitei Isabelle: fatà de ea fostul pretendent convertit la indatoririle familiare va adopta o atitudine chiar fraternà : va contribui impreunà cu tatàl sàu (si in acelasi timp al lui Isabelle) la fericirea cuplului format din actrità si nobilul devenit spadasin de comedie. Evident povestioara noastrà este reductivà si ternà in raport atat cu cartea cat si cu fimul citat, ba chiar cu intreaga filmologie dedicatà (peste 10 pelicule regizate de personalitàti de seamà ale istoriei cinematografiei) in secolul trecut figurii  Capitanului Fracasse. Personajul lui Gauthier a devenit un fel de emblemà a provocàrii continue, tipul care promite sa-si distrugà adversarul pentru o cauzà justà, intr-un sir de dueluri dintr-o  naratiune existentialà cu happy end. De altfel nu intamplàtor actorul pe care in roman il inlocuieste baronul de Sigognac se numeste Matamore, termen care in comediile populare spaniole, folosit ca substantiv, indicà un personaj làudàros, care inaltà in slàvi faptele sale de arme impotriva maurilor. Intr-o altà acceptiune, circuland in Franta chiar in vremurile usor posterioare redactàrii textului lui Gauthier, cuvantul mtamore este intrebuintat pentru a indica un tip  viteaz mai mult in vorbe decat in fapte, un fel de soldat fanfaron din comedia cu acelasi nume (Miles gloriosus) a lui Plaut.   Càpitanul  Fracassse alias Matamore (sau substitutul acestuia) mi-a venit in minte  in timp ce involuntar am pus in legàturà duelurile verbale ale lui Trump cu Kim Jong-un in care primul il numea pe cel de al doilea “Rocket Man”  si ameninta sa steargà Corea de Nord de pe fata pàmantului iar al doilea ii ràspundea primului spunand cà a dat in mintea copiilor si cà o sà facà praf America, incepand cu baza de la Guam. Intr-un final care dateazà din iunie 2011 ambii posibili concurenti la titlul (incà inexistent) de “fanfaronul militar al anului” s-au intalnit la Singapore si au càzut de acord asupra denuclearizàrii Coreei dupà ce tinuserà timp de un an  intreaga omenire cu sufletul la gurà si cu inima in fibrilatie, sub amenintarea unui conflict care fàrà o rezolvare onorabilà pentru pàrti putea degenera intr-un conflict nuclear. Care incà nu este de exclus, dat fiind caracterul de neprevàzut al celor douà personaje ce s-au intalnit la Singapore.

In istoria recentà a omenirii nu sunt absente personaje politice de inaltà relevantà si dispunand de mare putere de decizie care sa aibà capacitàti mimetice capabile de a le face sa se confunde cu un rol literar-filmic de jucat pe scena imensà a istoriei contemporane. Cazul clasic a fost cel al presedintelui Reagan, actor de profesie, care si-a exersat talentul in roluri de cow-boy si a gàsit la Casa Albà un larg camp de desfàsurare pentru un rol de serif dintr-un “ràzboi al stelelor”. In rolul acesta a jucat atat de bine incat a contribuit la secàtuirea Uniunii Sovietice -  un imperiu ex-tarist, devenit (fals) socialist (fals) popular, cu aparente (fals) democratice - de resursele finaciare si morale, impunandu-i eforturi militare (armamente, desfàsuràri de forte, Afganistan etc) si costuri aferente care au distrus-o social si au dus-o la implozie.  Domnul Trump a inceput in ultimele zile sà-mi devinà simpatic ca posibil inspirator al rolului de Fracasse-Matamor cu care presedintia va alimenta probabil imaginatia unor autori regizori de talia fratilor Coehn sau a lui Larry Charles, “inventatorul”, prin prelucrarea unui subiect scris de  Sacha Coehn, figurii  kazahului Borat,  filmat “in mediul sàu”, in satul Glod, pe malul Ialomicioarei din Dambovita.

                                                                        *

In sediul NATO domnul Presedinte Trump a intrat imbufnat si le-a atras atentia europenilor cà procentul din PIB alocat apàràrii in cadul NATO ar trebui sà ajungà cat mai repede de la 2% (cifrà pe care majoritatea tàrilor europene din Pact nu au atins-o incà) la un 4% deoarece SUA s-au sàturat sa plàteascà apàrarea altora secàtuindu-si bilantul. 25 din cei 29 membri ai NATO sunt departe - iar Germania este printre “cei mai departe” - de procentul de 2% din PIB de alocat (panà in 2024) cheltuielilor militare in conformitate cu intelegerile din summit-ul din Galles din 2014.  La recenta intalnire “la varf” NATO de la Bruxelles pe langà problemele de bilant s-au discutat si unele probleme definite de unii analisti “exotice”, cum ar fi, de pildà, situatiile din Afganistan si din peninsula Corea. Cu ele tàrile NATO, tehnic vorbind, nu ar avea legàturà, ca aliantà defensivà (permanent “làrgite” insà in ultimele decenii, de regulà sub impulsurile SUA) cu obiective limitate prin statut de principiul solidaritàtii in fata agresàrii unui membru. Dar problema “arzàtoare la ordinea zilei” pentru Capitanul Fracasse (fracasser in fr. = a sparge) era sà le aducà aminte europenilor cine este la comandà si-i fereste ( muncind “in pierdere”) de Ràul de la Ràsàrit intruchipat de acel Mefisto instalat la Cremlin si pe care peste cateva zile trebuia sà-l intalneascà la Helsinki. De altfel de la inceputul activitàtii Administratiei Trump se vedea clar cà Uniunea Europeanà si pivotul ei (Germania) erau privite ca potentiali adversari economici (adicà adversari strategici) si potentiali “dezertori” de la nescrisul pact de solidaritate neconditionatà, de manifestat oricand si in orice imprejurare, fatà de statul care a promovat Planul Marshall pentru a feri Europa Occidentalà de morbul comunismului.  Polemica lui Trump cu Germania a avut accente de violentà neobisnuite in limbajul diplomatic.  Tinta principalà a fost Germania, dar nu a fost “iertatà” nici Franta. “Germania - a spus Trump in reuniunea de la Bruxelles  - este prizioniera Rusiei, este controlatà de Rusia. Germanii au inchis minele lor de càrbune, au renuntat la nuclear si astfel, in cele din urmà, vor depinde in proportie de 60-70% de gazul natural rus. Plàtesc miliarde peste miliarde rusilor.  Un ex cancelar german este seful acestei societàti de gaz. Và pare drept? Noi protejàm Germania, protejàm Franta si ei construiesc conducta de gaz (aluzie la   Nord Stream - n. n.) si umplà cu bani Rusia”. Replica doamnei Cancelar: “Tara mea este o tarà liberà, unde se decide fàrà interferente”. Pe fond nu s-ar putea spune incà cà Trump nu are dreptate. “Presedintel Donald Trump urmàreste destràmarea UNiuniee Europene” - a declarat ulterior, in ziua in care Trump se intalnea la Helsinki cu Putin, Michael Roth, secretar de stat in Ministerul de Externe al Germaniei.  In ciuda declaratiillor contrare (Donald Tusk) la Comisia de la Bruxelles Trump este perceput cel putin ca adversar si aceastà perceptiue  lucru nu poate sà nu se accentueze dupà zgomotoasele proteste ale lui Trump pentru enorma amendà (peste 4 miliarde euro) datà  multinationalei Google pentru abuz de pozitie dominantà. Nu totdeauna insà tonul face cuiva muzica. SUA au cu Germania un fel de contencios economic latent, pe care cu mult mai putin zgomot a incercat sà-l rezolve si Obama. Acesta ii reprosa cancelarei Merkel tocmai  faptul cà activele comerciale ale Germaniei sunt rezultatul unor politici mercantiliste de austeritate cu efecte negative pentru cresterea (in fapt descresterea) economiei altor tàri (grecii si altii au experimentat fenomenul pe propria piele). Pentru Trump enormul activ comercial al Germaniei in inter-schimbul cu SUA a fost si ràmane motiv suficient pentru a aborda raporturile economice cu aceastà tarà in manierà identicà cu modul cum le abordeazà cu China: creind bariere, adicà taxe vamale.   In economie, pentru el, competitorul care excedeazà in avantaje este inamic. Ergo: UE si tàrile UE - in primis Germania - care au balanta comercialà excedentarà sunt “inamici”.  Limbajul lui Trump este insà acela frust, al practicantului de wrestling, al spadasinului care avertizeazà, al lui Fracasse inainte de duel.

“Inamicul”, in situatii de pericol, de regulà nu doarme. De mai multà vreme la Comisia UE credem cà s-a dormit cam putin dupà amenintàrile repetate ale lui Trump privind taxele vamale si dupà retragerea din Tratativa TTIP. In chiar ziua de 11 iulie, cand Trump se afla in vizità la sediul NATO din Bruxelles, a avut loc, la sediul Comisiei, in timpul intalnirii la varf UE-Japonia, semnarea  JEFTA (Japan – European Union Free Trade Agreement), noul tratat international care dupà CETA si TTIP (intre timp pus la congelare) prevedea desfiintarea tarifelor de import / export intre cei doi semnatari pentru o duratà de 15 ani, incepand cu 2019. Disciplina acestui tratat este foarte complexà si aici ne màrginim doar a spune cà 87% din produsele exportabile ale UE din sectorul agricol vor fi netaxate. In ce priveste protectia bazei genetice a produselor s-au luat màsuri riguroase, care se pare cà nu fuseserà luate ( folosim termenul “se pare” dat fiind secretomanaia care au fost inconjurate tratativele) in textul TTIP. Pentru redactarea JEFTA au avut loc 213 sedinte de lucru cu diferiti actori: lobisti, multinationale, reprezentanti ai categoriilor profesionale interesate, reprezentanti ai guvernelor etc. Tratatul acoperà douà arii economice complementare care inpreunà produc peste 1/3 din PIB-ul mondial.

                                                                                    *

 La NATO cererea imperativà de alocare a 4% din PIB pentru cheltuieli nu a fost bine primità. Secretarul Jens Stoltenberg a ràspuns cu tot atata vigoare: “Nu este scris in piatrà cà alianta intre cele douà pàrti ale Atlanticului poate sà dureze in etern; pentru a o pàstra este necesarà o angajare politicà”.  Nici Germania nu a agreat dusul scotian la care a fost supusà. Dupà dura discutie bilateralà cu Cancelara acelasi Trump a declarat insà: “Avem relatii extraordinare”. Precautà replica “fetei venite din Est”: “suntem foarte buni parteneri; dorim  sa colaboràm in vitor”.  La sediul Organizatiei se ràspandise in dimineata de joi 12 iulie zvonul alarmant cà Trump ar intentiona sa lichideze alianta, ceea ce pirotehnicul Capitaine Fracasse, intr-o conferintà de presà improvizatà, a dezmintit imediat  declarand cà “am incredere in Alianta Atlanticà”. Dupà care a precizat, apropo de zvonul in circulatie: “As putea s-o fac (desfiintarea - n-n.) chiar fàrà aprobarea Congresului, dar nu va fi nevoie. In ultimul an cheltuielile pentru apàrare ale  partenerilor nostri s-au màrit cu 33 de miliarde de dolari, poate chiar 40”, si a afirmat cà a obtinut “angajamentul aliatilor de a ajunge inainte de termenul prevàzut (2024 - n.n.) obiectivul (alocàrii de càtre acestia - n-n.) a 2% din PIB”. Dupà care au plecat cu totii acasà convinsi cà se va rediscuta problema in 2024, in absenta lor a Capitanului Fracasse si a personajului de fundal: iubita America First. In aceeasi zi un tweet usturàtor al fostului ambasador SUA in Rusia (2001-2014) Michael McFaul i-a intàrit in convingerile lor pe zvonisti:  "Trump a provocat mai lute daune pentru NATO in 18 luni decat liderii sovietici si rusi in 7 decenii. De ce?”- a scris acesta.

 In realitate nu doar pacifistilor li se pare cà ar fi necesarà renuntarea la actuala formulà de organizare a apàràrii comune a U.E.  Cu multi ani in urmà chiar Nicolae Ceausescu perora - pentru motive legate de supravietuirea “democratiei originale” din Romania (a se citi “democratiei mele”, varianta comunistà a formulei “romanii mei”, pusà in circulatie de un apàràtor al Consitutiei Romaniei) - desfiintarea simultanà a NATO si Tratatului de la Varsovia, institutii care in final l-au lichidat prin “actiune comunà” cu “simpatizanti” locali. Mai recent generalul francez Jean Bernard Pintel, care a condus ca persoanà “de meserie” Serviciul de informatii si raporturi publice ale Armatei (SIRPA), a declarat intr-un interviu la “Le Figaro” (29.07.2016) cà interesele Frantei, UE si Rusiei puteau coincide dupà 1990, cu atat mai mult in vremurile tulburi ale conflictelor distrugàtoare  din Orientul Mijlociu unde Statele Unite, puterea decisivà in NATO, joacà un rol ambiguu si chiar negativ, cu posibile  urmàri nefaste pentru intreaga Europà. Dupà el NATO, in actuala configuratie, ar trebui dizolvatà si inlocuità de o aliantà militarà europeanà din care sa facà parte si Rusia.  Dar aceasta este o ipotezà care in situatia actualà de “dezlanare” a UE apare mai mult decat ipoteticà, mai ales dacà se are in vedere cà in Statele Unite nu este clar cum va evolua procesul de demonizare al Rusiei de càtre democratici si de unii republicani. Proces càruia popularitatea actualà, in crestere (45 % din electori), a presedintelui Trump, post-modernul Capitaine Fracasse, i s-ar putea opune, sustinut fiind de castigarea de càtre republicani a alegerilor de “mid term” din toamnà  si de domolirea atacurilor la adresa sa de càtre reprezentantii de marcà ai etablishment-ului ostil. Aceastà din urmà eventualitate presupune  insà o renuntare a  intàratàrii publicului prin   prezentarea cazului  Russian Gate ca un act de interventie stràinà càruia Trump i-a fost beneficiar si acceptarea ideii cà este nu doar in interesul  locuitorilor de pe malurile raului Moscova ci si al celor de pe malul Potomacului sà se ajungà la o intelegere care sa facà lumea mai sigurà. La aceasta ne vom referi mai jos.

                                                                        *

Vizita in Marea Britanie a Presedintelui Trump a avut cam aceleasi conotatii cu vizita la sediul NATO din Bruxelles. In timpul scurtei sale prezente  la Londra  The President a trebuit sa repare in timpul conferintei de presà de dupà intanirea oficialà cu prim-ministrul May (vineri 13 iulie a. c.) daunele provocate de Càpitanul Fracasse ex Matamore relatiilor bilaterale prin interviul acordat tabloidului Sun, cel mai popular cotidian din Regatul Unit (1.500.000 tiraj), parte sus-subsidiarà a grupului  News Corp, proprietate a “rechinului de presà” Rupert Murdoch.  In interviu Presedintele SUA tintea floreta lui Fracasse drept in inima strategiei “soft Brexit” elaboratà de Theresa May,  consideratà prea dulceagà si datorità faptului cà se mersese “in directia opusà” fatà de cea sugeratà de sfaturile sale. Prezentarea ei la Bruxelles avusese rezultate “efectiv nefericite”, motiv pentru care, cuma a rezultat la cateva zile dupà conversatiile cu Trump, acesta o sfàtuie sa “cheme in judecatà Uniunea Europeanà”. Doamna May tocmai prezentase cu douà zile inainte in Camera Comunelor a sa “Carte Albà” privitoare la respectiva strategia super-soft de iesire din UE, bazatà pe mentinerea, cum spuneam mai spre inceputul insemnàrilor de fatà, unuia din picioarele Regatului Unit in piata comunà, printr-un acord de asociere la UE din care tocmai se pregàtea sa iasà.  Fapt care, dupà un enorm tàmbàlàu provocat in Parlament de adversarii guvernului si ai iesirii soft din UE, motivat si de faptul cà  May prezentase  “Carta Albà” fàrà a o fi dat mai intai spre lecturà deputatilor, a dus la demisia bàtàiosului ministru de externe Boris Johnson. In acelasi interviu in care Trump criticand “soft Brexit” amenintase Marea Britanie cu blocarea unor viitoare acorduri comerciale despre Boris Johnson se scria cà  Johnson “ar putea fi un foate bun prim ministru”.  O tentativà de reparare a monumentala gafe a Càpitanului Fracasse, care in fapt era un endorsement pentru Johnson in cazul iesirii din scenà a  doamnei May, a fost fàcutà de Presedinte in conferinta de presà, unde articolul din Sun a fost prezentat de el ca “fake news” si  a declarat cu sincerà seninàtate (cel putin asa ne spun agentiile de presà): “Nu am criticat primul ministru, am mult repect pentru dansa. Cand am vàzuto in aceastà dimineatà i-am cerut scuze”. Versiunea audio a interviului, aflatà pe sit, spune insà cu totul altceva.  Un ex-gazetar de la BBC a caracterizat interviul precum “un asasinat politic de proportii epice”. Sa nu exageràm! In cazul de fatà este vorba doar de o interventie cu cizmele inainte in treburile interne ale unui stat suveran, in plus principal amic si chiar pàrinte etno-spiritual al Statelor Unite. Sà ne mai miràm cà in cazul unor state mai micute, precum Romania, tara model pentru democratizarea lumii  intrà in politica internà cu buldozerul diplomatic si militar?  in Marea Britanie adversarii conservatori ai doamnei May se simt acum sprijiniti de Casa Albà si ca atare vor incerca sà facà astfel incat doamna May sà elibereze resedinta din Downing Street nr. 9, usurandu-i astfel lui Trump atat intentiile de demolare a Uniunii Europene, si a punerii sub presiune economicà  tàrilor protagoniste ale acesteia, in pprincipal Germania.

La Londra Càpitanul Fracasse se bucurà de o anume popularitate. Cam 100.000 de persoane au màrsàluit intre Oxford Street a Trafalgar Square, de bunà voie si nesiliti de vreun partid,  pentru a protesta impotriva sa. Si provincia a fost destul de agitatà. Impasibilà a fost doar Garda Reginei care la trecerea in revistà de la primirea la Windsor Castle a privit cu mirare cum impetuosul Presedinte al SUA a càlcat in picioare protocolul màrsàluind in fata reginei. Trump a fost al 12-lea presedinte al Statelor Unite care a fost primit de Reginà. O asemenea gafà nu s-a vàzut in istoria protocolului practicat la Curtea englezà. De altfel nici alter-ego-ul lui Trump, Càpitanul Fracasse, in viata de toate zilele un baron dintr-o  indepàrtatà provincie francezà, nu era chiar familiarizat cu protocolul de la Curtea lui  Louis XIII la care nàzuia sà ajungà in càruta comediantilor.

                                                                        *

Despre intalnirea cu Putin de la Helsinki din ziua de luni 16 iulie presa intenationalà, cunoscutà fiind imprevizibilitatea Presedintelui  Trump, nu s-a hazardat in pronosticuri. Pentru unii multi comentatori putea fi o reusità istoricà, pentru altii putea fi insà un istoric faliment. In lumea politicà Democratii doamnei Clinton  formulau deja asteptàrile lor: Trump sà se prezinte luand aerul Capitanului Fracasse, fàrà spadà dar martial, si sà-l interogheze pe Putin de ce subordonatii sài - duzina de ofiteri, probabil din din SVR (Služba vnešnej razvedki /  "Serviciul de intelligence internaionalà" ) acuzati de procurorul Robert Mueller de spionaj si “conspiratie impotriva securitàtii Statelor Unite”  doar cu cateva zile inainte de intalnirea de la Helsinki (ce coincidentà!) - si-au permis s-o spioneze pe candidata Hillary Clinton la ultimele alegeri prezidentiale si sà monteze un grup de lucru cu mijloace  cibernetice  in favoarea concurentului. “Cancel the Putin meeting. Now!” a scris vineri 13 iulie  - intr-un mesaj pe Twitter - Chuck Schumer, leaderul Partidului Democratic la Senat. O parte din notabilii republicani ar fi vrut cà Trump la Helsinki sà batà cu pumnul in masà cerand socotealà lui Putin de lucrurile atribuite Rusiei in ancheta lui Mueller. Rolul Càpitanului Fracasse se pare cà place publicului american, indiferent de culoare politicà. La Washington cea mai mare parte din protipendada politic-administrativà a Tàrii - deputati si senatori democratici si republicani, inalti oficiali ai Pentagonului,  sefii si sub-sefii serviciilor secrete etc - era si ràmane de altfel convinsà cà Putin si Rusia sunt “pericolul principal”  pentru securitatea Occidentului. Idee cu care cine scrie poate fi chiar de acord (chiar dacà nu o poate subscrie), fàrà a uita insà sà precizeze cà pericolul respectiv se manifestà in conditiile in care subestimarea arogantà a intereselor unei tàri cu capacitàtile politice, militare, tehnologice, stiintifice de nivelul Rusiei a dus  la ruperea dialogului intre singurele mari puteri in stare a se distruge reciproc distrugand impreunà cu ele planeta. Dupà o perioadà de marasm si anarhie institutionalà duratà panà la sfarsitul “Erei Eltin” Federatia Rusà  a stràbàtut o perioadà de continuà consolidare a capacitàtilor de apàrare si de ràspuns la atac, progresele sale in domeniul tehnologiilor militare de varf fiind incontestabile si verificate chiar pe teren, precum s-a intamplat si se intamplà zilnic, dupà 2015,  in “poligonul Siria”.  Statele Unite in loc sa prmoveze calea dialogului politic, care nu fusese complect abandonatà nici màcar in perioada cea mai neagrà a Ràzboiului Rece, a preferat, pentru motive ce tin de imposibilitatea adaptàrii clasei sale politice la ideea cà protagonismele imperiale nu pot fi eterne, politica demonizàrii, subestimàrii si exersatului “containment”. 

Trump a ajuns la Helsinki relaxat, ba chiar bine dispus, làsand in urmà clubul si terenul de golf de el detinute la Turnberry in Scotia. Doamna prim ministru Nicola Ferguson Sturgeron (n. 1970), contrarà - ca si majoritatea scotienilor ce au votat la referendul din 2016 -  iesirii Marii Britanii din UE,  nu s-a deranjat sà il intalneascà: a  preferat in schimb sà participe la Gay Pride din Glasgow.  In ce priveste intalnirea din orasul de pe coasta finicà,  Trump conta probabil pe un rezultat bazat pr propriul farmec si pe forta statului de el reprezentat. (Fig. 1) Putin a venit la Helsinki cu vreo sase dosare bine pregàrite de ministrul Lavrov si colaboratorii,  ministru pe care nu ezit sa-l caracterizez precum una dintre cele cea mai interesante, culte si echilibrate figuri ale diplomatiei mondiale - imi asum, evident, pàrerea personalà - din ultimele decenii. In ultimele sàptamani si zile inaintea intalnirii Putin intalnise diverse personalitàti politice din Orientul Mijlociu, era in contact permanent cu primul ministru israelian Bibi Netanyahu, incerca sà tinà cumpàna intre interesele iraniane in Siria si nevoia de securitate ale Israelului, se consulta cu “omul puternic” al Arabiei Saudite, printul mostenitor Salman (venit de altfel la Moscova la primul meci din deschiderea Cupei Mondiale de fotbal soldat cu infrangerea nationale tàrii sale de echipa Rusiei). Aparatul diplomatic coordonat de Lavrov participase activ la mentinerea recunoasterii Planului de actiune conjugatà globalà (in engl.: Joint Comprehensive Plan of Action, acronim JCPOA - cunoscut mai ales sub numele folosit de presà: Acordul privind  nuclearul iranian), incheiat la Viena la 14 luglio 2015 intre l'Iran,  P5+1 (cei 5 membri permanenti ai Consiliului de Securitate a ONU, in spetà China, Federatia Rusà, Franta, Regatul Unit, SUA + Germania) si UE, acord din care Trump (si cu el SUA), stimulat si de Netanyahu, s-a retras cu surle, trambite si polemici in luna aprilie a acestui an. O stire proaspàtà confirmà faptul cà la formatia celor care nu se dezic de acordul nuclear cu Iran aderà acum o altà mare putere emergentà, India, de care in mentinerea echilibrului global toti protagonistii economici si militari de pe scena planetarà vor trebui sa tinà cont, nu doar pentru cà este putere nuclearà ci si deoarece este are o “greutate demograficà” (1,324 miliarde locuitori) care o situeazà imediat dupà China  si figureazà printre primii trei mari mai poluatori al mediului global fiind si cel de al treilea mare producàtor de gaz serà (6,6% din total = 1.970 milioane tone).  In ce ne priveste nu putem sà notàm, cu impartialitate, cà fortele ruse din Siria, unde au fost chemate de un guvern discutabil dar legitim (recunoscut de ONU), au evitat orice ciocnire directà cu fortele aeriene si terestre americane din zonà, ba chiara au permis, impreunà cu fortele guvernative, iesirea ràmasitelor ISIS si Jabath Fatah al Sham (ex-al Nusra - la randul sàu ex-al Qaeda)  din barlogurile urbane unde erau asediate in Siria centralà si de sud-est si permiterea replierii lor si familiilor, in mod organizat, càtre zona Guvernoratului Idlib, in nord-vestul Siriei. De altfel sefii statelor majore intrunite ale SUA si ale Rusiei, generalii Joseph Dunford si Valerj Gerasimov, care s-au intalnit pentru prima oarà in februarie 2017 au intensificat in ultilele luni “schimburile de experientà” (ultima intalnire a avut loc pe 11 iunie la Helsinki)  si s-au tinut permanent in contact in ce priveste situatia din Siria.

Un dosar privind posibilitatea cooperàrii comune SUA-Rusia in domeniul luptei importiva terorismului si stabilizàrii Siriei se pare cà a fost elaborat de Lavrov impreunà cu Secretarul de Stat Mike Pompeo (n. 1963), fostul director al CIA (panà la sfarsitul lui aprilie 2018). Este un paradox politic faptul cà Pompeo, care a colaborat la organizarea intalnirii de la Helsinki, este aceeasi persoanà care in 2017, l-a acuzat pe Obama de a-i fi invitat pe rusi in Siria. Mi se pare cà Obama la vremea respectivà nu era presedinte al Siriei…Oricum,  la intalnirea de la  Helsinki presedintele Putin a venit preparat pentru trecerea in revistà a problemelor globale de interes comun pentru cele douà Mari Puteri. Ce s-a decis  in spatele usilor inchise nu ne este dat a sti. Dupà douà ore de conversatii cordiale a avut loc o destinsà conferintà de presà, fàrà prea multe accente polemice, ceea ce a làsat impresia cà atmosfera de Ràzboi Rece ce domneaste intre SUA si Rusia de mai bine de 4 ani este pe cale a se risipi si cà urmeazà o periaodà de colaborare sincerà. Pe de altà parte era logic sà fie asa din moment ce Trump inevitabil trebuia sà isi adjudece primatul noilor raporturi cu Rusia in detrimentul Uniunii Europene trecutà in randul “inamicilor”. Nota bene: la Putin (si implicit la Rusia) Trump s-a referit intrebuintand termenul “competitor”, ceea ce nu este acelasi lucru cu “inamic”. Nu se vede nimic negativ in intentia, sà speràm sincerà, ca Rusia si SUA sà isi intindà mana pentru (printre altele, dar in ordinea prioritàtilor “lumii globalizate”): a relua procesul dezarmàrii atomice; pentru a aborda problemele spinoase ale crizelor regionale in care sunt implicate direct sau indirect; pentru a gàsi o intelegere in complicata tramà a tratatului INF (prin care se interzic rachetele cu razà medie de actiune in teritriul Europei); pentru a relua negocierea privind prelungirea cu incà 5 ani a tratatului New START (semnat de Medvedev si Obama in 2010 si care expirà in 2020, an in care Trump s-a putea prezenta din nou, dacà evolutiile interne si externe ii vor fi favorabile, la alegerile prezidentiale). Destule intrebàri pe care si le-au pus unii critici sau adversari ai lui Trum in SUA sunt destinate a ràmane fàrà ràspuns momentan.  Nu este limpede de ce presedintele SUA este atat de aspru cu aliatii - NATO, UE, Germania, Marea Britanie - si a fost atat de complezent cu Putin, pentru o zi (la intalnirea si in conferinta de presà de la Helsinki) si ceva (reintoacerea la Washington). Revenit la Casa albà Trump a gàsit o agitatie nefireascà: multe personaje, politice sau nu, s-au aràtat a fi vexate de faptul cà “nu a luat atitudine” in timpul intalnirii de la Helsinki impotriva actelor de spionaj electronic si  tentativei de influentare a alegerilor din 2016 in detrimentul Partidului Democrat si a dnei. Clinton. Unii adversari declarati ai sài au excedat in declaratii de o violentà extremà.  Chiar in seara zilei de 16, la cateva ore  dupà terminarea intalnirii, urmatà de conferinta de presà, de la Helsinki, senatorul John McCaine, presedinte al Armed Services Committee al Senatul si unul dintre cei mai drastici critici ai lui Trump a declarat: "no prior president has ever abased himself more abjectly before a tyrant" (= “niciun presedinte nu s-a aplecat panà acum intr-un mod atat de aject in fata unui tiran”). A urmat acea “repunere la punct a filologiei” declaratiilor anterioare ale lui Trump, fòcutà chiar de el:  unele au devenit din neutre  negative (la adresa Rusiei) si lor li s-a adàugat o declaratie twittatà de apreciere a muncii “MY intelligence”. Adicà a celor care au trudit la identificarea ràufàcàtorilor cibernetici rusi. Putin era dispus sà permità investigatorilor americani sa-i interogheze, impreunà cu oficiali rusi, cu conditia ca reprezentanti rusi, impreunà cu oficiali americani, sa poatà face acelasi lucru in SUA cu anume persoane informate asupra faptelor (printre care si fostul ambasador Michael McFaul) . In mod extraordinar Senatul a elaborat la iutealà o rezolutie de infierare a rusilor, stabilind cà asa ceva nu se poate si tàindu-i calea lui Trump pentru o initiativà in chestiunea respectivà.  Cand punem punct acestui articol ultimele stiri importante ale zilei sunt acelea din care rezultà cà Presedintel Trump l-a invitat la Casa Albà pe presedintel Putin si cà aceastà vizità ar putea avea loc - cu permisiunea Celui de Sus! - la toamnà. 

Ar fi nedelicat ca in acest moment delicat al vietii sale sà-i amintim Senatorului McCain, candva tanàr comandant de aeronavà in ràzboiul din Vietnam si prizionier de ràzboi multi ani, catà teroare si distrugere inutilà  au suferit populatiile acelei tàri ale càrei populatii aveau si ele drepturile lor la viatà . Intalnirea, eventualà, de la Casa Albà din toamnà, intre ipoteticul Fracasse si ipoteticul Mefisto, trebuie s-o privim mai ales dintr-o asemenea perspectivà. Personal apreciez la Capitanul Fracasse in versiune politicà postmodernà faptul cà a stiut, panà acum, cand trebuie sà reintroducà, pe scena lumii, pe care isi joacà rolul, spada in teacà. Este si el, cu mar spune un tulburàtor sctiitor rus, “un erou al timpului nostru

 

19.07.2018

Galerie: 

Topic: 

Format: