Publicat: 16 Decembrie, 2018 - 08:00

Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au desfăşurat, vineri, în comuna Budeşti, din judeţul Călaraşi, ediţia cu numărul 58 a Campaniei „Sănătate pentru Sate”. În cadrul acestei Campanii, voluntarii au oferit pentru prima dată servicii medicale locuitorilor din aceast oraş, constând în efectuarea de analize de sânge categoriilor sociale defavorizate, în special persoanelor neasigurate. Initiativa voluntarilor a avut parte de sustinerea preotilor si a  oficialitatilor locale si de suportul echipei medicale a clinicii Polimed si a companiei Medist.

Danut Pruna, coordonatorul Voluntarilor Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, a afirmat: "Astazi, pentru prima data, campania “Sanatate pentru sate” a ajuns in judetul Calarasi. O activitate foarte reusita, peste 70 de persoane au fost  beneficiarele analizelor gratuite din cadrul campaniei. Oamenii din Budesti si Aprozi aveau mare nevoie de aceasta campanie, mai ales ca in urma cu cativa ani a fost desfiintat spitalul din localitate, singurele optiuni Ramanand spitalele din Oltenita sau din Bucuresti. Beneficiarii au fost cu precadere cei neasigurati, dar si varstnicii, mai ales cei care locuiesc in Aprozi, care se deplaseaza 4-5 km pe jos, neexistand mijloace de transport. Comunitatea ne-a primit cu caldura, oamenii au fost comunicativi, organizarea a fost exemplara, oficialitatile locale s-au implicat si au sprijinit campania. Astazi, cu sprijinul Clinicii Medicale Polimed am venit pentru recoltarea analizelor de sange, urmand ca in luna februarie sa revenim cu o echipa complexa de medici de diferite specialitati care vor acorda consultatii medicale si in baza rezultatelor analizelor de sange, vor diagnostica starea de sanatate a celor investigati. Deopotriva, toti oamenii vor fi investigati din punct de vedere ecograf si Ekg". 

Asistentul medical Elena Milea, de Centrul medical Polimed, a aratat: "Astazi, acesti localnici au beneficiat de hemoleucograma, hemoglobina glicozilata, analize pe functie renala, hepatica, markeri virali si markeri endocrini. Oamenii ne-au intampinat frumos, abia asteptau sa putem incepe recoltarea, sunt oameni care nu si-au facut de 30 de ani analize".

Ionita Gina Eugenia, asistent social la Protopopiatul Oltenita, a mentionat: "O activitate foarte utila pentru oamenii din Aprozi si Budesti, o comunitate varstnica, lipsita de spital si care se confrunta cu multe probleme de sanatate, unii fiind nedeplasabili. Prin intermediul campaniei desfasurate de voluntarii Paraclisul Catedralei Mantuirii Neamului, au putut fi indentificati cei in nevoie pentru a fi beneficiarii acestei campanii".

Preotul Banu Ciprian, de la Parohia Aprozi, Calarasi, a declarat: "Suntem o comunitate destul de imbatranita si cu multe nevoi. Credinciosii nostri sunt nevoiti sa strabata o cale destul de lunga la Oltenita pentru simple analize medicale. In plus, ei nu dispun de un mijloc de transport si mai ales in perioada iernii, este destul de greu pentru un batran trecut de 70 de ani sa mearga sa isi faca analize medicale. In comunitatea noastra sunt un numar de 550 de persoane neasigurate, veniturile fiind in jur de 600-800 de lei, ceea ce este foarte putin pentru a te intretine si cu atat mai mult sa te ingrijesti de sanatate".

"Aceasta initiativa a fost si este buna. Cred ca nu am mai facut analize medicale de peste 30 si ceva de ani. Financiar stau cam prost ca nu am pensie, nu am ajutor, nu am nimic, sunt asigurata de la sot", a declarat o pacienta.

"Foarte buna aceasta activitate, ne-a ajutat mult, noi nu avem posibilitate sa mergem, nu avem bani, spital nu mai avem. Am avea si noi nevoie de un cabinet medical si o mica farmacie.Suntem multumiti de Patriarhie si suntem foarte multumiti de ceea ce s-a petrecut aici", a adaugat alta pacienta. 

"Suntem in varsta, avema distanta mare de parcurs pana la spital si uneori mori si nu ai cu ce sa te tratezi. Nu e nimic in satul asta, nici cabinet, nici farmacie, suntem foarte amarati si e si distanta, frig, tineretul e plecat la treaba lui. Voluntarii au facut o treaba foarte buna", a sustinut o alta beneficiara a campaniei. 

Campania “Sanatate pentru sate” a ajuns in judetele Ilfov, Prahova, Maramures, Arges si Calarasi si are aproximativ 8000 de beneficiari.

Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari sub coordonarea atentă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.