Publicat: 16 Octombrie, 2015 - 12:00
Share
Jumătate dintre deputaţi nu şi-au luat în primire tabletele cu programele de specialitate

Una dintre preocupările constante ale Secretarului General al Camerei Deputaţilor, Cristian Panciu este digitalizarea activităţilor curente.

La începutul actualei sesiuni, Camera i-a dotat pe toţi parlamentarii cu tablete electronice în care a fost introdus un soft complex, realizat prin forţe proprii – care cuprinde toate informaţiile necesare activităţilor de zi cu zi: proiecte de lege, propuneri, module pentru dezbateri, arhiva parlamentară şi, în general, cam tot ceea ce este necesar.

Această modalitate de lucru reduce consumul de hârtie cu 20%, conducând la economii de peste un milion de euro. Cea mai importantă operaţie o reprezintă realizarea sistemului ICloud – cu un efort financiar în valoare de numai 2.000 euro – sistem care a fost admirat recent de preşedintele Kneseth-ului israelian, care a solicitat chiar sprijinul pentru a introduce această tehnologie în propria activitate.

Un alt element de interes îl constituie – potrivit lui Cristian Panciu – televizarea dezbaterilor din comisiile parlamentare în reţeaua internă – program care poate fi preluat de orice televiziune care doreşte acest lucru.

Sistemul permite chiar duplexuri şi teleconferinţe cu parlamentarii europeni aflaţi la Bruxelles şi Strasbourg, precum şi cu alte parlamente din ţările europene.

Pasul următor pe care-l are în vedere administraţia Camerei este digitalizarea completă a Bibliotecii instituţiei.

Secretarul General are – deocamdată – un singur regret: aproape jumătate dintre parlamentari n-au intrat încă în posesia tabletelor dintr-un motiv simplu: nu l-eau solicitat! Pentru că nu ştiu să le folosească!