Publicat: 25 Mai, 2020 - 10:30
Share

În Armenia ia amploare din în ce în ce mai mult scandalul legat de trecutul militar al bunicului premierului Nikol Pashinyan. Subiectul a fost preluat acum de publicațiile rusești de top care au scris că bunicul premierului Armeniei a luptat împotriva Armatei Roșii în timpul Marelui Război Patriotic.

Astfel, News.ru - în articolul “Ce ascunde Nikol Pashinyan” (https://news.ru/world/chto-skryvaet-nikol-pashinyan/) , cu subtitlul “Bunicul premierului Armeniei este acuzat de colaborarea cu SS, iar nepotul tace” - scrie că, puțin timp înainte de a 75-a aniversare a victoriei în Marele Război Patriotic, Nikol Pashinyan a povestit despre bunicul său  și a postat pe Facebook fotografia lui subliniind că este mândru să-i poarte numele. Potrivit premierului armean, strămoșul său a murit ca soldat al Armatei Roșii în luptele cu naziștii.

Aceste cuvinte au atras atenția oponenților politici ai partidului de guvernământ și a jurnaliștilor care au decis imediat să verifice veridicitatea spuselor premierului. Potrivit datelor “Memorialului”, un anumit Nicolae Pashinyan a participat în timpul Marelui Război, dar nu de partea sovietică … . Adversarii lui Pashinyan, menționând posibila colaborare a bunicului său cu trupele hitleriste, incriminează politicianului nu acest fapt în sine, ci cuvintele premierului despre moartea eroică a strămoșului său și tăcerea lui ulterioară. Și până când Pashinyan nu va face o declarație oficială cu privire la această situație, el va rămâne ținta adversarilor săi de toate felurile și rangurile.

Povestea despre bunicul lui Pashinyan capătă o conotație negativă împreună cu alte acțiuni ale autorităților armene. Conducerea republicii a arătat în repetate rânduri simpatia slab ascunsă față de complicii nazismului. Legiunea armeană a Wehrmacht-ului rămâne o pagină tristă în istoria republicii… .

Dacă altă dată poziția lui Pashinyan în privința păstrării monumentelor lui Nzhdeh în țară era considerată doar a fi respect elementar față de opinia publică a populației armene, acum, pe fondul poveștii controversate despre bunicul premierului, aceasta capătă alte nuanțe. Dacă premierul găsește în mod regulat argumente istorice pentru a-și consolida poziția cu privire la Nzhdeh (și chiar o dată l-a comparat cu un om politic sovietic, ministrul afacerilor externe, Viaceslav Molotov, care în anul 1939 a semnat tratatul germano-sovietic privind frontierele și tratatul de prietenie), atunci de ce a permis ambiguitatea în ceea ce-l privește pe bunicul său? La urma urmei, premierul are cu siguranță toate posibilitățile de a solicita suficiente informații din arhivă.

La acestea se adaugă și alte fapte. Astfel, de exemplu, în această lună deputații din blocul armean de guvernare “Pasul meu” au refuzat să includă pe ordinea de zi a ședinței proiectul de lege pentru creșterea plăților onorifice lunare pentru veteranii Marelui Război Patriotic. La începutul lunii mai această știre a trecut practic neobservată, însă acum nu mai poate fi trecută cu vederea.

Publicația “Presa liberă” - în articolul “Bunicul lui Nikol Pashinyan a fost acuzat de colaborare cu naziștii” (https://svpressa.ru/society/article/265416/)  - scrie că, în ansamblu, armenii niciodată nu au fost considerați complici ai naziștilor și peste 70 mii de cetățeni armeni au fost decorați cu ordine și medalii pentru participarea în Marele Război Patriotic, 103 de persoane au primit titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Dar în istorie a intrat și Legiunea armeană a Wehrmacht-ului sub conducerea lui Drastamat Kanayan (generalul “Dro”). Numărul inițial de soldați ai legiunii a fost de aproximativ opt mii de oameni, ulterior a fost crescut până la 30 mii. În partea principală a unității au intrat soldați ai Armatei Roșii care au trecut de partea inamicului — majoritatea prizonieri de război. Instruirea se făcea sub supravegherea ofițerilor SS.

Soldaţii armeni nu erau foarte convenabili pentru fasciști, adesea ei treceau din nou de partea sovietică. De aceea și atitudinea comandamentului german față de ei era extrem de suspicioasă și strictă.

Povestea despre bunicul lui Nikol Pashinyan capătă o relevanță deosebită pe fondul atitudinii autorităților armene față de aspectele istoriei MRP. Conducerea republicii a demonstrat în mod repetat simpatie față de acoliții naziști, spre exemplu, în anul 2016 în centrul Erevanului a fost deschis un monument de bronz lui Garegin Nzhdeh, ceea ce a provocat o reacție de mânie din partea MAE FR.

În Armenia de astăzi Garegin Nzhdeh este considerat unul din fondatorii statului, fiind trecute cu vederea ideile sale naționaliste și cooperarea cu Germania nazistă. Există date că încă din anul 1940 Nzhdeh a contribuit la formarea batalioanelor armene în componența Wehrmacht-ului, apoi el a intrat în Consiliul Național Armenesc format la Berlin. După război el a fost arestat și și-a încheiat zilele în închisoarea de la Vladimir în anul 1955.

Ziarul “Moskovskii komsomoleț” - în materialul “Un schelet în dulapul familiei lui Nikol Pashinyan” (https://www.mk.ru/social/2020/05/15/skelet-v-semeynom-shkafu-nikola-pashinyana.html)  - scrie că mulți se întreabă acum în ce fel va afecta actualul scandal pozițiile premierului. Pe de o parte faptele strămoșului, mai ales cele greșite, nu ar trebui să influențeze viitorul politic al urmașilor săi. Pe de altă parte, tăcerea premierului cu privire la această situație sau, mai mult, rescrierea istoriei este în avantajul politicianului. Unele medii de informare în masă armene au început chiar să acuze autoritățile că au încercat să facă modificări în datele de arhivă. Potrivit opiniei unor analiști, autoritățile Armeniei și reputația premierului Nikol Pashinyan ar putea fi salvate acum prin revizuirea poziției autorităților precedente ale Armeniei cu privire la rolul lui Garegin Nzhdeh și alte demersuri de distanțare a țării de acțiunile acoliților naziști.

La rândul său, publicația “Gazeta.ru” - în materialul “Secretul lui Pashinyan” (https://www.gazeta.ru/social/2020/05/15/13084717.shtml)  - scrie că ignorarea de către Pashinyan a celui mai probabil discutat subiect din țară, nici chiar susținătorilor lui nu li se pare cea mai convingătoare.

“Sinceritatea cu privire la biografia bunicului mai curând i-ar oferi un plus la imagine. La fel ca și o potențială revizuire a poziției regimului de guvernare precedent de la Erevan cu privire la aprecierea rolului lui Garegin Nzhdeh în istoria țării.

Dar premierul se abține să ia o poziție clară atât referitor la primul, cât și la al doilea aspect. Mulți se întreabă ce ar putea fi în spatele acestui lucru”, – subliniază publicația.

Pe acest subiect a dezbătut și publicația “Lenta.ru” în materialul său “Secretul bunicului: de partea cui a luptat strămoșul lui Nikol Pashinyan” (https://lenta.ru/articles/2020/05/15/ded/) .

 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: