Publicat: 6 Iulie, 2020 - 17:34
Share

Bulgaria va sancţiona strict persoanele care nu respectă distanţarea socială obligatorie în spaţiile publice sau nu poartă mască de protecţie în interior, în contextul înmulţirii noilor cazuri de coronavirus, a anunţat luni ministrul Sănătăţii, Kiril Ananiev, potrivit Reuters.

Ţară cu o populaţie de şapte milioane de locuitori, Bulgaria a înregistrat 5.740 de cazuri de infectare şi 246 de decese. Numai în ultima săptămână s-au înregistrat în total 1.049 de cazuri.

Ananiev a spus că va extinde starea de urgenţă epidemiologică din ţară până la sfârşitul lunii iulie pentru a-i permite să fie mai flexibil şi să emită ordine speciale dacă va fi nevoie.

El le-a cerut autorităţilor să garanteze respectarea măsurilor împotriva infectărilor şi să limiteze evenimentele publice mari. Amenzile pentru nerespectarea regulilor de distanţare şi a altor măsuri vor fi impuse strict.

Luni, oficiali sanitari din oraşul Veliko Târnovo din centrul ţării au informat că 23 din 42 de persoane care au participat la sfârşitul lunii iunie la un bal de absolvire şcolar au fost testate pozitiv cu COVID-19.

Ananiev a declarat presei că 20 de jucători şi oficiali de la două cluburi de fotbal din prima divizie au fost testaţi pozitiv şi a atras atenţia că Bulgaria ar putea interzice prezenţa spectatorilor la meciurile de fotbal.

Bulgaria a ridicat majoritatea restricţiilor legate de coronavirus, deschizând barurile şi restaurantele şi permiţând deplasările pentru a ajuta economia să se recupereze şi nu intenţionează să înăsprească măsurile pentru moment.

Tag-uri Geo: