Publicat: 29 Iunie, 2020 - 17:39
Share

Joi, 2 iulie 2020, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii online, Filarmonica „George Enescu” va transmite un nou concert dedicat lui Ludwig van Beethoven, în anul sărbătorii a 250 de ani de la nașterea marelui compozitor german. În program, sunt incluse două întregistrări din 2018: Concertul nr. 4, în sol major, pentru pian şi orchestră, op. 58, condus de Elio Boncompagni, și Simfonia nr. 6, în fa major, op. 68, „Pastorala”, dirijată de Horia Andreescu. Solist invitat este pianistul Matei Varga.

„Dacă celelalte concerte pentru pian beethoveniene se caracterizează printr-o anume strălucire a sonorităţilor, Concertul nr. 4 se îndepărtează puternic de acest model de virtuozitate al secolului al XVIII-lea. Poezia şi introspecţia par să fie cheia în care trebuie înţeles acest opus”, afirmă muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu.

Pastorala se situează în imediata vecinătate a Simfoniei nr. 5. Prima audiţie a ambelor lucrări compuse de Beethoven a avut loc la 22 decembrie 1808, la Viena. „Compuse relativ simultan, cele două capodopere par să alcătuiască cele două feţe ale traseului unei vieţi: omul în relaţie cu destinul şi cu natura. Imnul de mulţumire care încheie Pastorala emană acea pace spirituală a împăcării interioare, în întâlnirea cu natura dătătoare de viaţă şi izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni”, subliniază muzicologul Mihai Cojocaru.

Stagiunea online
2 iulie 2020
Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”

Program
Ludwig Van Beethoven
Concertul nr. 4, în sol major, pentru pian şi orchestră, op. 58
Dirijor: Elio Boncompagni
Solist: Matei Varga
Simfonia nr. 6, în fa major, op. 68, „Pastorala”
Dirijor: Horia Andreescu

Înregistrarile concertelor din 17 mai 2018 și, respectiv, 4 mai 2018, pot fi ascultate pe canalele online ale Filarmonicii „George Enescu“: site (https://www.fge.org.ro/), pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/filarmonica.george.enescu/) și pe canalul YouTube (https://bit.ly/2wMctlw).
Partener al transmisiunii de joi, 2 iulie 2020, este Forumul Cultural Austriac, înregistrarea fiind transmisă și pe pagina de Facebook a acestei instituții: https://www.facebook.com/fca.bucuresti/.
Accesul pe aceste canale online va fi gratuit, joi seară, pentru toți iubitorii muzicii.

Elio Boncompagni
Elio Boncompagni părăseşte de timpuriu Toscana natală, mergând la Roma unde studiază cu Franco Ferrara direcţia de orchestră, devenind apoi asistentul lui Tullio Serafin: două nume legendare. Înregistrează capodopere ale muzicii simfonice şi e la pupitrul a numeroase spectacole de operă înainte de a deveni director la Théâtre Royal de La Monnaie din Bruxelles. A reconstituit, publicat şi dirijat versiunea originală în limba italiană a operei Don Sebastiano de Donizetti, aflându-se la pupitrul spectacolelor cu operele Manon Lescaut, La Fanciulla del West şi La Bohème din cadrul Centenarului Puccini, la Teatro del Giglio din Lucca. Elio Boncompagni s-a aflat de timpuriu în fruntea principalelor orchestre din Europa, Statele Unite, America de Sud şi Australia: Wiener Philharmoniker, London Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, Dresdner Philharmonie, l’Orchestre Symphonique de Montréal, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia de la Roma. A oferit şi oferă cursuri de măiestrie la Conservatorul Regal din Bruxelles şi la Indiana University din Bloomington. Este Mare Ofiţer al Republicii Italiene. A murit pe 9 noiembrie 2019, la vârsta de 86 de ani.

Matei Varga
Considerat un adevărat continuator al incomparabilei tradiţii ilustrată de genii ca Dinu Lipatti sau Clara Haskil, Matei Varga este ovaţionat în lumea întreagă. „Muzician care poate încărca de semnificaţie chiar şi cele mai simple linii melodice” (Fanfare, 2012), Matei Varga abordează la fel de firesc repertoriul universal ca şi lucrările unor compozitori de seamă din zilele noastre. Printre acestea, a fost invitat să interpreteze în premieră europeană Concertul nr. 2 de Michael Hersch, „de o dificultate de necrezut”, lăsând audienţa „fără suflare” (Musikzeitung, 2013). Înregistrarea sa, în colaborare cu violoncelista Laura Metcalf, First Day, a fost desemnată printre primele zece ale anului 2016 de Classical Music Billboard. Iar Gramophone scria că „violoncelista şi pianistul au colaborat cu strălucire la punerea în valoare a intensităţii ritmice şi a amplelor pasaje lirice”. Câştigător al Premiului „George Enescu” la Bucureşti şi laureat al Concursului „Maria Canals” la Barcelona, Matei Varga a fost distins cu Premiul pentru carieră „Salon de Virtuosi”. A apărut în recitaluri ca solist în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii, printre care Carnegie Hall şi Alice Tully Hall (New York), Konzerthaus (Berlin), Auditorium du Louvre, Salle Gaveau, Salle Cortot (Paris), Centrul Naţional al Artelor (Beijing), Royal Dramatic Theater (Stockholm), Palau de la Música (Barcelona) şi în marile săli de concert ale Chinei.
În vara anului 2017 Matei Varga a fost invitat de marea soprană Mariana Nicolesco să susţină un Recital Extraordinar „Omagiu lui Dinu Lipatti”, celebrând centenarul naşterii marelui pianist, în cadrul Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”. Matei Varga este licenţiat al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, unde a studiat cu Ana Pitiş, Ioana Minei şi Sandu Sandrin şi al Mannes School of Music din New York, unde a studiat cu Pavlina Dokovska. Trăieşte la New York.

Horia Andreescu
Dirijorul Horia Andreescu întreține o relație specială cu Filarmonica „George Enescu” de la debutul său din anul 1987. Până în 2010, pentru mai bine de 18 ani, a fost Directorul Artistic și Dirijorul Șef al Orchestrelor și Corurilor Radio România. În anii '80 și '90 a fost Dirijor Invitat Permanent al unor importante ansambluri germane: Orchestra Radio din Berlin, Filarmonica din Dresda și Capela de Stat din Schwerin. Laureat al unor importante concursuri internaționale, precum „Nicolai Malko” din Copenhaga (1977) și „Ernest Ansermet” din Geneva (1978), a început să studieze dirijatul la Conservatorul din București, a continuat cu Hans Swarowsky și Karl Österreicher la Academia de Muzică din Viena și s-a perfecționat cu Sergiu Celibidache la Trier și München. Între anii 1974 și 1987 a fost Dirijor Principal al Filarmonicii din Ploiești.
Împreună cu Virtuozii din București - ansamblul de elită pe care l-a înființat în 1988 -, Filarmonica „George Enescu” din București și Orchestra Națională Radio, Horia Andreescu a efectuat turnee extinse în Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Cipru, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Israel, Italia, Japonia, Kuweit, Macedonia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Rusia, Spania, Ungaria și Turcia.
Bogata sa discografie acoperă o largă paletă stilistică și îmbină cu măiestrie bijuterii renascentiste și baroce, capodopere clasice și romantice și prime audiții contemporane.Una din inițiativele sale deosebite este imprimarea catalogului complet al creației simfonice enesciene, o premieră mondială apărută la Olympia în anii ’90 și reeditată de Electrecord în 2015. Această integrală fost primită cu admirație de critica muzicală și contribuie semnificativ la recunoașterea mondială crescândă a operei compozitorului nostru național.
 

Tag-uri Institutii: