Publicat: 29 Mai, 2020 - 13:31
Share

La data de 28.05.2020, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.F.D.,în vârstă de 24 de ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă,şantaj, acces ilegal la un sistem informatic şi violarea secretului corespondenţei.

Prin actul de sesizare s-a reţinut că, anterior activităţii infracţionale, inculpatul D. F.-D a luat decizia de procura materiale cu caracter pornografic, contactând şi încercând să determine un număr cât mai mare de persoane de sex feminin să realizeze şi să îi trimită astfel de materiale, prin intermediul diferitelor aplicaţii de comunicare on-line existente. Având în vedere caracterul ilegal al acţiunilor pe care urma să le desfăşoare, inculpatul a ales încă de la început să îşi protejeze identitatea prin folosirea unor nume fictive. Din probele administrate în cauză a rezultat faptul că inculpatul a folosit mai multe conturi pe diferite reţeţe de socializare, utilizând nume fictive şi totodată a preluat şi folosit conturi ale victimelor sale.

Pentru a-şi asigura succesul, inculpatul se documenta în privinţa unităţilor de învăţământ şi a mediului social din oraşul în care se aflau potenţialele victime şi pretindea apoi în faţa acestora că a studiat/studiază ori lucrează în oraşele lor, furnizând detalii specifice care să confere credibilitate poveştii sale.

În cursul vacanţei de iarnă 2018-2019, inculpatul a contactat o minoră, prin intermediul unei aplicaţii, prezentându-se sub o identitate falsă.

Cei doi au început să vorbească şi au decis să se întâlnească, lucru care s-a petrecut pentru prima data în ziua de 18 septembrie 2019, la domiciliul persoanei vătămate. Cei doi au întreţinut de comun acord relaţii sexuale orale şi normale iar la un moment dat persoana vătămată a observat că este filmată de inculpat cu telefonul mobil. Au avut loc cinci sau şase astfel de întâlniri la domiciliul persoanei vătămate, în cursul cărora cei doi au întreţinut relaţii sexuale.

La solicitarea inculpatului, persoana vătămată s-a fotografiat şi s-a înregistrat video, după care i-a trimis înregistrările prin intermediul unei aplicaţii.

Imaginile aveau un caracter pornografic explicit, în sensul că persoana vătămată şi-a filmat şi fotografiat zona genitală, în poziţii sexuale. În perioada următoare, inculpatul a început să exercite un control permanent asupra persoanei vătămate, în sensul că aceasta trebuia să-i comunice unde se află, sa-i trimită mesaje pe aplicaţie la interval de câteva minute, chiar şi când se afla la şcoală.

Începând cu luna octombrie 2019, inculpatul a început să o şantajeze pe minoră cu trimiterea materialelor pornografice către membrii familiei ori către prieteni, dacă aceasta nu va face tot ce îi va solicita, respectiv să se supună unor pedepse pe care i le impunea sub diferite pretexte (gelozie, neîncredere etc.).

În aceste condiţii, minora a fost obligată să stea dezbrăcată complet în genunchi timp de mai multe ore, în camera sa de acasă, în timp ce inculpatul o privea prin intermediul camerei web. Această pedeapsă a fost suportată de către victimă de mai multe ori, cel mai îndelungat interval de timp fiind de 8 ore, perioadă în care i s-a interzis să bea apă. Persoana vătămată a fost, de asemenea, constrânsă să îşi taie părul, să îşi scrie pe abdomen cu un marker negru diferite mesaje umilitoare, să mănânce o coală de hârtie şi să urineze pe jos în camera sa de acasă.

Din documentele medicale ataşate cauzei a rezultat faptul că minora a fost internată în spital cu diagnosticul de pielonefrită acută, în perioada în care aceasta a declarat că a fost obligată de inculpat să urineze pe jos şi apoi acesta i-a solicitat să îşi miroasă urina, ocazie cu care a observat că avea cheaguri de sânge datorate unei infecţii urinare puternice.

La ultima întâlnire a celor doi, acasă la persoana vătămată, inculpatul a invocat un nou motiv pentru a o pedepsi pe minoră, spunând că de această dată îi dă posibilitate de a alege. Fie va sta dezbrăcată, în genunchi, timp de 18 ore, fie va suporta ca el să o lovească. Întrucât o dureau genunchii de la pedepsele anterioare şi sperând că inculpatul nu va fi în stare să o lovească, persoana vătămată a ales această din urmă variantă de pedeapsă. Contrar aşteptărilor minorei, inculpatul a lovit-o mai multe ori cu palma sau pumnul în zona coastelor. Aceasta i-a spus că o doare şi s-a îndepărtat de el, însă inculpatul a urmărit-o şi a prins-o de gât cu o mână, sugrumând-o până când persoana vătămată şi-a pierdut echilibrul.

Urmare a raporturilor sexuale descrise mai sus, minora a rămas însărcinată şi a efectuat o întrerupere de sarcină asistată medical la data de 04.11.2019, moment la care sarcina avea cca. 5-6 săptămâni, conform evaluării medicale.

Deşi persoana vătămată a suportat toate aceste "pedepse", în cursul lunii octombrie 2019, inculpatul a trimis trei dintre fotografiile pornografice primite de la persoana vătămată, prin intermediul sistemului de mesagerie al reţelei de socializare aparţinând tatălui minorei, folosind contul victimei, cont a cărui parolă i-o comunicase minora anterior.

În urma percheziţiei domiciliare efectuate la data de 06.04.2020, la locuinţa inculpatului, au fost ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare.

Cu ocazia percheziţiei informatice au fost identificate două fişiere video, ale căror date de creare în telefonul inculpatului sunt 21.09.2019, respectiv 30.09.2019, cu durata de circa două secunde fiecare, în care este filmată din spate persoana vătămată ce este dezbrăcată şi aşezată pe pat, în prim planul filmării fiind zona genitală a acesteia.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat faptul că în toamna anului 2019, inculpatul din urmă a produs 4 materiale pornografice cu victima, filmând-o pe aceasta în timpul actului sexual din diferite poziţii.

De asemenea, inculpatul a procurat materiale pornografice şi de la o altă minoră colegă de clasă cu persoana vătămată.
În urma cercertărilor efectuate în cauză a fost identificată o altă victimă, în prezent vârstă de 20 de ani, care a fost abordată de către inculpat în anul 2016, pe o platformă de socializare.

Ulterior,inculpatul a început să îi ceară persoanei vătămate, minoră la acea dată, fotografii şi filmări scurte cu ea, cu obiectele din casă şi cu persoanele din jurul ei, solicitări la care aceasta a răspuns afirmativ. Ulterior, tot în perioada minorităţii, la solicitarea inculpatului, persoana vătămată i-a trimis şi materiale pornografice, realizate conform indicaţiilor acestuia, inclusiv cu introducerea unor obiecte în gură sau vagin.

Când persoana vătămată a refuzat să mai realizeze astfel de materiale pornografice, inculpatul a constrâns-o să continue, ameninţând-o că va trimite înregistrările compromiţătoare către alte persoane.

Cei doi s-au întâlnit pentru prima dată în anul 2018, imediat după ce persoana vătămată a împlinit 18 ani şi au început o relaţie intimă. După un timp inculpatul s-a dovedit a fi foarte gelos, interzicând victimei să mai meargă la facultate, sub ameninţarea cu distribuirea înregistrărilor compromiţătoare către părinţii acesteia.

În continuare inculpatul a şantajat persoana vătămată cu materialele pornografice deţinute şi pentru a obţine fotografii şi filmări în care mama acesteia apare dezbrăcată. Sub imperiul constrângerii, persoana vătămată a realizat şi expediat către inculpat mai multe astfel de materiale, parte dintre ele fiind identificate în urma accesului în telefonul acestuia de către organele de poliţie.
La fel ca şi în cazul primei persoane vătămate, inculpatul a aplicat victimei diferite pedepse din gelozie, obligând-o pe aceasta să stea în genunchi, să îşi scrie pe burtă diferite mesaje umilitoare dar şi să îşi taie diferite haine considerate de el indecente şi să îi trimită fotografii care să dovedească executarea pedepselor.

Inculpatul a preluat controlul tuturor conturilor persoanei vătămate, după ce aceasta i-a permis accesul la conturile sale de pe diferite aplicaţii. Inculpatul a intrat pe aceste conturi, a citit mesajele primite de persoana vătămată şi chiar a răspuns la multe dintre ele în locul persoanei vătămate. De asemenea, inculpatul a trimis din contul persoanei vătămate mesaje şi către părinţii acesteia, întocmai ca în cazul primei victime.

La sfârşitul aşa-zisei relaţii dintre cei doi, inculpatul a vorbit la telefon cu mama persoanei vătămate căreia i-a spus despre materialele pornografice trimise de aceasta din urmă, moment în care aceasta i-a comunicat inculpatului că va anunţa poliţia.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

 

Tag-uri Institutii: