Publicat: 10 Mai, 2020 - 01:00
Share

Amintirile foştilor deţinuţi politici. Mai interesează pe cineva aşa ceva în zilele noastre? Foşti deţinuţi politici? Ceauşescu, anii  1980, Securitatea, Aiud? Câţi dintre cetăţenii societăţii de azi au cunoştinţe  reale despre acea perioadă în care am trăit înainte de 1990- circa douăzeci de milioane de oameni- încercând să supravieţuim?!

Szocs Geza

 
 Nascut pe 11 septembrie 1954 in Constanta, judetul Constanta. Profesia: inginer maritim, Locul de munca la momentul arestarii: NAVROM..  Arestat pe 17 martie 1985 pentru complot şi initial condamnat la moarte, pedeapsa comutata la 20 de ani, conform Decretului prezidential 101/1986. A executat pedeapsa in închisorile Balta Alba, Bucuresti. Jilava Spital, Galati, Aiud. Eliberat pe 23 decembrie 1989 in baza Hotararii Frontului Salvarii Nationale (FSN).
 

Interviul este realizat de Borbely Erno si Galbacs Pal in anul 2001 la sediul  Organizatiei pentru Apararea Drepturilor Omului

Florentin Scaletchi: Ma numesc Florentin Scaletchi si sunt unul dintre ultimii detinuti politici ai regimului totalitar Ceausescu. Dar pentru asta as incepe cu o poveste despre ce a insemnat viata mea inainte si post-Aiud '89.
Odata cu absolvirea Institutului de Marina in 1977, ca orice tanar, mi-am dorit afirmarea. Lucru pe care, de altfel, 1-am si facut, si intr-un timp foarte scurt, La numai 23 de ani eram secund de nava, ca apoi, la 26 de ani, sa obtin ,,excelent”  in profesia pe care o aveam. Excelent insemnand comandant de cursa lunga, e tot ce se poate mai mult in meseria de marinar. Sigur ca acest lucru a placut unora, dar mai putin altora. De foarte multe ori am avut nesansa, sa spun, de a intra in contradictie cu alti colegi de breasla, care nu erau de acord cu ajungerea mea in aceasta inalta functie la o varsta asa de frageda. Sa nu se creada ca ajungerea in functia asta a fost dictata de cineva, ci s-a bazat tot timpul pe examenele pe care le-am dat in mod firesc si pe o sansa a timpului, sa-i spun asa.
Sigur ca, prin functia pe care o aveam, s-a dorit din partea Securitatii  o colaborare cu dansii. Lucru care n-a fost acceptat din primul moment de catre mine. Ca urmare a acestui fapt, au inceput sicanarile din partea Securitatii, cu  mana politiei (sic!). De foarte multe ori am avut controale acasa, de foarte multe ori eram urmarit, filat. Mi se puneau in carca tot felul de lucruri pe care nu facusem.  Probabil contribuia si statutul meu nonconformist, in sensul ca nu eram nici casatorit. Aveam la vremea respectiva, cand altii nici nu visau, un apartament, doua masini, am fost primul in Constanta care si-a cumparat video. Asta nu le-a placut oficialitatilor si, in primul rand, Securitatii, mai ales refuzul total de a colabora cu ei. Lucru pentru care intr-un timp scurt au dorit si au si realizat oprirea mea de a mai naviga in apele internationale.
Toate bune si frumoase pana in momentul in care am realizat ca traim intr-un stat si intr-o lume nefiresti. Ca radeam cand nu-mi placea, ca trebuia sa ma adaptez unor situatii nefiresti. Desi probabil ca am invatat repede jocul parsiv al comunistilor, de a cumpara pe din dos de mancare, de a trai tot timpul precum cartita, ascuns, si, daca aveam anumite bunuri, nu trebuia sa le scot la lumina zilei pentru ca ele imi atrageau oprobriul public, bineinteles prin viziunea pe care o imprimasera Securitatea si Militia la vremea respectiva.
Sigur ca am inteles ca trebuie facut ceva. pentru aceasta tara in care se intamplau lucruri de-a dreptul inadmisibile, macabre uneori. Oameni care mureau pe paturile de spital pentru ca nu puteau sa faca firesc un avort, oameni care erau izgoniti din serviciile lor, atrocitati de genul celor care doreau sa aleaga libertatea si erau omorati in timp ce inotau pe Dunare sau incercau o alta modalitate de a parasi tara.
O idee, sa-i spun, la vremea respectiva, mi-a venit fara doar si poate si am dorit cu tot dinadinsul sa fac ceva in aceasta grea situatie in care se afla Romania. Am putea spune ca, de fapt, nu traiam un comunism firesc, la vremea comunismului despre care se vorbea in Ungaria, Cehia, Polonia, ci traiam in totalitarism. Totalitarismul asta era expresia gandirii unor monstri, ca nu-i putem numi altfel. Si am vazut dupa Revolutie, despre fiecare dintre ei, incet-incet, ce fel de oameni erau. Chiar ma si cutremur cand ma gandesc la faptul ca acei oameni au putut sa ne conduca. Fara o pregatire minimala, de scoala primara, ei calcau peste sufletele noastre ca pe niste cadavre. De fapt, omul nu insemna nimic. Nu insemna nimic in conditiile in care toti, dar toti ne-am fi dorit de buna seama o viata mai buna, un trai mai apropiat de o realitate pe care o traiau celelalte tari civilizate. Despre democratie nici nu putea fi vorba, despre expresii ale ceea ce inseamna drepturile omului nici nu se vorbea.
Nu puteam calatori liber, nu puteam avea dreptul la opinii. Eram intr-o închisoare cu zidurile la graniţele tarii. Ni se bagau intr-un mod grotesc prin toata mass-media aceleasi sintagme: ,,Ceausescu şi poporul!", ,,prea stimata", ,,prea lubitul", ,,prea iubita" erau deja noţiuni care intrasera in constiinţa naţionala si nu puteai sa vorbesti despre un lucru fara sa faci referire la ,,mult prea stimaţii" nostri conducatori, care in final s-a adeverit ca au fost doua gunoaie. Mulţi îi lauda si astazi si ma intreb de ce o fac, cand faptul ca dupa 10 ani de zile traim intr-un dezastru se datoreaza in primul si in primul rand modului dezastruos in care ne-au condus, pe de o parte, si apoi modului in care ideologic au determinat schimbarile de constiinta ale oamenilor. Categoric in rau si nu in bine. Probabil ca 20 de ani este putin si va trebui, pentru cei 50 de ani in care am trait in comunism, sa treaca poate 30 sau 40 de ani de democratie sa putem sa intelegem care ne este adevaratul rol in viaţa.
Dar sa trec la ceea ce a insemnat fapta mea. Fiind comandant de vapor, nu navigam in apele internationale, doar pe cele naţionale. Eram comandantul navei Uricani si sigur ca mi-a venit ideea geniala de a parasi tara cu un vapor, şi nu cu o barca sau inotand. Parasirea unei tari a lagarului cu vaporul insemna totusi o fapta cu totul si cu totul aparte. De fapt, de la crucisatorul Potemkin, cu 80 de ani in urma, care parasise Odessa si a fost primit de catre Romania, pe vremea  aceea tara libera, nu se mai intamplase o asemenea fapta, nu se mai intâmplase in intreaga lume asa ceva. Sigur ca era foarte greu sa te dai pe mana unuia si a altuia, creând un asa-zis grup de interese pentru mai mulţi oameni care si-ar fi dorit cu certitudine sa paraseasca tara in acel moment. Lucru pentru care mi-a fost destul de greu sa abordez aceasta tema sau aceasta idee, pentru unii fantezista, de a parasi tara cu vaporul pe care-l conduceam eu.
Borbely Erno: Ce fel de vapor era si ce tonaj avea?

F.S.: Nava pe care o conduceam era nava de tip mineralier, Uricani. O nava de 12.500 t si, ca sa va daţi seama, ca mărime avea 210 m lungime si 14,5 m latime. Era o nava care putea sa navigheze in toate marile si oceanele lumii. La vremea respectiva, echipajul navei era format din 42 de persoane.

Am luat legatura cu unul dintre prietenii mei, domnul Iancu Lucian, pe atunci directorul teatrului din Constanta, care, de asemenea, desi director, a inteles ca trăieste intr-o lume nefireasca si la propunerea mea a achiesat imediat. Dar era nefiresc, daca tot o faceam, sa nu o facem intr-un anume fel. Asa ca pregatisem doua esarfe de dimensiuni foarte mari, de circa 100 m, cu o latime de 4 m, pe care urma sa le arborez pe o parte si pe alta a navei si pe care erau diverse sloganuri anticomuniste, procapitaliste.

Trebuia sa alegem si o zi in care s-o facem, si nu oricare zi. Am decis sa ma folosesc de nevoia de a face un voiaj incărcat cu minereu de la Constanta la Galati si sa plec chiar in ziua de 17 martie 1985, ziua alegerilor deputaţilor in Romania. In aceeasi zi eram sef al secţiei de votare, cu toate voturile la mine, Practic reprezentam, daca vreţi, o sectie de votare. lar Iancu Lucian era propus deputat in Marea Adunare Nationala. Sigur ca, plecand in ziua in care trebuia sa fie ales iubitul si mult stimatul conducator, noi am renuntat la binefacerile măriei sale si ale comunismului. Si am plecat, virand la dreapta, in loc sa mergem firesc la stanga, catre Galaţi. Probabil ca timpul nefavorabil a determinat intarzierea plecarii si era sa nu fie facuta intr-un timp util. in loc de ora 7 seara, cât ne propusesem, din cauza unei ceti rebele a trebuit sa parasim portul Constanta in jurul orei 11, cand, in mod firesc, directia n-a mai putut fi schimbata si am pus cap compas direct Istanbul. Toate lucrurile bune si frumoase. Trebuie sa mentionez aici ca, alaturi de lancu Lucian, 1-am mai luat pe Mateescu Alexandru, un  timonier cu care lucrasem cu ani de zile in urma si care avusese sansa vietii să intre in mrejele nefiresti ale Militiei si sa fie condamnat pentru o fapta inventata de ei, o fapta economica, la 3 ani si jumatate de inchisoare. Mi se pare chiar ca a si executat o parte, dupa care a fost eliberat in urma deselor decrete pe care le tot dadea Ceausescu. Am vazut in el un tip in care puteam avea incredere, asa ca 1-am luat cu mine.

Voiajul - in mod firesc sunt 170 de mile - ar fi trebuit facut cam in 12-14 ore. Am parcurs aproape toata distanta, practic mai era o ora, o ora si jumatate până sa ajungem la destinaţie, adica la Istanbul. Cand s-a intamplat un lucru de care nu mi-am pus niciodata problema, in termeni reali, că s-ar fi putut intâmpla. Ca de obicei, dupa legile lui Murphy, cand totul e bine, de fapt, nu e bine nimic. In aceasta ora, unul dintre ofiterii navei - si ca sa vedeti ca am avut chiar o premoniţie, am vrut sa-1 las, sa nu-1 iau cu mine -, un ofiter maritim, Viorel, de fapt, ofiter acoperit al Securitatii, dupa cum am aflat apoi, a jucat o carte, se pare, mult mai buna decat cea jucata de mine. S-a dus la fiecare membru din echipaj si a spus, cum e firesc, unde suntem, ceea ce nu era o noutate pentru ei, nu erau niste ageamii adusi acolo pe nava si plimbaţi ca niste obiecte sau colete, ci stiau bine cand se merge intr-o parte sau alta si in ce fel. Si le-a spus că ceea ce fac nu e bine si nu e bine pentru ca s-ar putea ca Ceausescu sa nu-i ierte niciodata, le va chinui sau omori familiile si pe ei ii va urmari oriunde se yor duce. Pe de o parte. Pe de alta, a venit cu un argument, la urma urmei, nefiresc: ,,De ce o faceti? Pentru comandantul Scaletchi, care cine stie cati bani şi-a insusit de la Iancu Lucian si Mateescu Alexandru?".