Publicat: 18 Noiembrie, 2014 - 18:31
Share

Senatorul liberal Akos Mora și-a dat demisa din Senat, marți seară, în condițiile în care are o decizie de incompatibilitate definitivă și irevocabilă.

Mora și-a înaintat demisia în timpul dezbaterii din plen pentru încetarea mandatului său de senator.

„Am spus că dacă există un singur argument juridic care să dea vreun curs solicitării în sensul încetării de mandat, îmi dau demisia imediat. Am luat această decizie pentru că noi ca Senat eram în situația de a lua o decizie neconstituțională. Nu există nicio decizie de instanță care să prevadă încetarea mandatului de senator”, a afirmat senatorul, la ieșirea din plen.

„Decizia CCR interpretează articolul 25, dar nu se poate aplica pentru trecut, ci doar pentru faptele din viitor”, a mai spus Akos Mora.
 
Agenția Națională de Integritate a solicitat în mod repetat Senatului să dispună cu celeritate aplicarea prevederilor legale, ca urmare a deciziei definitive a ÎCCJ, în cazul senatorului Mora Akos Daniel.