Publicat: 21 Aprilie, 2020 - 13:32
Share

Activităţile de producţie la Uzinele Dacia de la Mioveni au fost reluate parţial, începând de marţi, pe bază de voluntariat, urmând ca, din data de 4 mai, să fie reluate activităţile în cadrul Uzinei Mecanice şi Şasiuri, respectiv Uzinei Vehicule, în departamentul Presaj, a anunţat Grupul Renault România.

"În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare, în România, au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat: Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru, în timp ce Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi. Din data de 4 mai, vor redemara activităţile ambelor uzine. Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajaţii vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor", informează Grupul, într-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei.
 

Tag-uri Institutii: