Publicat: 30 Iunie, 2015 - 14:00
Share

Poliția Română a participat la o operațiune internațională coordonată de EUROPOL, desfășurată în 140 de aeroporturi, pentru combaterea fraudelor la achiziția online de bilete de avion. /130 de persoane au fost oprite pentru verificări.

În perioada 16 — 17 iunie a.c., în 140 de aeroporturi internaționale, a fost desfășurată o operațiune pentru combaterea fraudelor în domeniul achiziției online de bilete de avion.

Operațiunea a fost organizată la nivel global, prin intermediul a 3 centre de coordonare, respectiv la Europol, în Haga, la Interpol, în Singapore și la Ameripol, în Bogota, cu sprijinul forțelor de aplicare a legii din Canada și SUA.

În urma operațiunii, au fost oprite pentru verificări 130 de persoane, în posesia cărora au fost găsite bilete de avion ce fuseseră cumpărate în baza unor date de cărți de credit sustrase.

Potrivit statisticilor, cea mai rapidă creștere în infracționalitatea din domeniul tranzacțiilor online a fost înregistrată în ceea ce privește achiziționarea online de bilete de avion, în baza unor date de cărți de credit obținute ilegal, adesea prin infracțiuni din domeniul criminalității informatice.

Ca urmare a acestor infracțiuni, companiile aeriene au înregistrat pierderi estimate la 1 miliard de euro, fiind prejudiciați și cetățeni nevinovați, cărora le-au fost sustrase datele cărților de credit.

Având în vedere că infracțiunile din acest domeniu sunt complexe și globale și vizează grupări de criminalitate organizată, a fost necesară o comunicare bună între companiile de trafic aerian, băncile care emit carduri, IATA (Internațional Air Transport Association), precum și între forțele de aplicare a legii.

Colaborarea dintre forțele de aplicare a legii, sectorul privat și organizațiile internaționale s-a îmbunătățit, astfel că, în acest an, a fost posibil să se acționeze în 140 de aeroporturi din 5 continente (Europa, Asia, Australia, America și Africa), respectiv în 49 de țări, dintre care 25 numai în Europa.

Pe parcursul desfășurării operațiunii, 38 de companii, dintre care 33 de companii aeriene și 5 agenții de turism din Europa au raportat forțelor implicate diferite incidente.

Operațiunea a fost sprijinită de autoritățile emitente de carduri, de Perseus și IATA care au pus la dispoziția forțelor de aplicare a legii informații, pentru a putea fi confirmate suspiciunile de fraude în achiziționarea online de bilete de avion.

De asemenea, Eurojust și Frontex au sprijinit operațiunea, detașând ofițeri în 12 aeroporturi din Europa.

La centrul de comandă de la Europol, reprezentanți din sectorul privat, respectiv companii aeriene și companii de cărți de credit au conlucrat pentru a identifica tranzacțiile care li se păreau suspecte și pentru a sesiza forțele angrenate în operațiune.

Pe parcursul operațiunii, au fost raportate 222 de tranzacții suspectate de fraudă, dintre care 163 în Europa, 23 în Asia Pacific, 18 în America Latină și 18 în Canada.

În urma verificărilor, 130 de persoane au fost oprite, acestora interzicându-li-se îmbarcarea, pentru a fi audiate de poliție. Dintre acestea, 101 au fost în Europa, 11 în Asia Pacific, 10 în America Latină, 2 în S.U.A. și 6 în Canada.

Una dintre lecțiile învățate din operațiunile anterioare a fost faptul că, în multe cazuri, acest gen de infracțiuni sunt comise pentru a facilita comiterea de alte infracțiuni, cum ar fi traficul de ființe umane, migrația ilegală, contrabandă, traficul de droguri, fraudele, criminalitatea informatică sau terorismul.

Ofițerii de la Centrul Europol de Combatere a Criminalității Informatice din Europa au fost prezenți în Singapore și Bogota, Europol detașând ofițeri și la Atena, Londra, Madrid și Paris, pentru a oferi sprijin prin accesul direct la bazele de date și la instrumentele de analiză.

Această operațiune a fost punctul culminant a mai multor luni de planificare meticuloasă între Europol și agențiile de aplicare a legii, cele ale justiției și de frontieră, companiile aeriene și cele emitente de carduri și este exemplul perfect pentru a demonstra că forțele noastre combinate pot destructura grupările de criminalitate infracțională implicate în fraude la nivel macro și alte infracțiuni grave. Alături de partenerii noștri, intenționăm să dezvoltăm cooperarea și noi metode pentru a lupta cu acest gen de infracționalitate' a declarat Wil van Gemert, directorul adjunct al Operațiunilor Europol.

Meta Backman, de la Grupul European pentru Prevenirea Fraudelor pe Liniile Aeriene a declarat în legătură cu această operațiune:, Încă o dată, operațiunea a fost un succes și s-a dovedit a fi utilă. Ca rezultat al acestor acțiuni, liniile aeriene pot deja vedea o mai bună cooperare cu băncile emitente de carduri și cu forțele de aplicare a legii în lupta de zi cu zi cu fraudele cu carduri de credit. Fără eforturile Centrului Europol de Combatere a Criminalității Informatice din Europa, acest lucru nu ar fi fost posibil'.

Aleks Popovich, vicepreședintele IATA a declarat:, Frauda reprezintă un cost împovărător pentru industria liniilor aeriene, cost care afectează și toți pasagerii. Prin urmare, IATA acordă un interes deosebit tuturor inițiativelor de combatere a acestor fapte. Suntem mândri că am sprijinit Europol în derularea acestei operațiuni cu un succes imens. Aceasta ilustrează strânsa colaborare, bazată pe încredere, între industria liniilor aeriene și agențiile de aplicare a legii din toată lumea, pe care dorim să o construim.'

Această operațiune de combatere a fraudelor în domeniul liniilor aeriene face parte din Operațiunea Blue Amber II, pentru combaterea criminalității organizate, care se desfășoară în diferite locuri din lume.

Europol continuă să sprijine statele membre ale Uniunii Europene, lucrând îndeaproape cu sectorul privat și organizații internaționale, pentru a îmbunătăți siguranța în aeroporturi, prin combaterea acestui tip de fraude online.

În perioada 4 mai — 24 iunie a.c., Europol a sprijinit Operațiunea internațională Blue Amber, pentru combaterea criminalității organizate, perioadă în care ofițeri din structurile de aplicare a legii din 28 de state membre ale Uniunii Europene și parteneri internaționali au acționat integrat, pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată.

Comunicat de presă - IGPR