La prima vedere această manevră este tratată cu multă uşurinţă  de către elevii cursanţi, fiecare fiind convins că a menţine distanţa în timpul mersului faţă de maşina dinainte nu este şi nu poate fi nici dificil şi nici solicitant. Numai că statistica accidentogenă de la noi şi, în general, din lumea largă, trage un serios semnal de alarmă şi semnalează “nepăstrarea corespunzătoare a distanţei în mers” ca fiind una dintre cele mai frecvente cauze ale coliziunilor rutiere cu sau fără victime omeneşti. Revenind la seriozitatea pregătirii cursanţilor semnalăm, ca pe o bilă neagră a întregului corp de instructori, neinsistarea asupra deplinei lămuriri a acestui subiect. Care sunt elementele ce se îngemănează şi, ca o consecinţă a acestui fapt, în final se vorbeşte despre accident consumat cu diferite consecinţe, de la uşoare la grave şi foarte grave? De la bun început trebuie precizat că evenimentul rutier datorat acestei cauze este sută la sută ”opera” persoanei de la volan! Care a folosit un regim de viteză absolut neadecvat, nu a ţinut seama distanţa existentă între maşina condusă şi cea din faţă,  de indicele de aderenţă dintre sistemul de rulare şi suprafaţa carosabilului şi a neglijat, grav şi absolut gratuit, una din primele reguli ale conduitei preventive, a conduitei bunului simţ şi de autoprotecţie. Cu cât viteza este mai mare cu atât spaţiul de frânare este sporit. Aşadar, distanţa dintre două autovehicule aflate în mişcare trebuie să fie, de cel puţin, distanţa rezultată şi determinată de spaţiul necesar opriri în condiţii de aderenţă perfectă şi funcţionare ireproşabilă a sistemului de frânare cu care este dotat autovehiculul. Un simplu calcul aritmetic, stabilit de experţii germani, arată că dacă vei înmulţi cu sine cifra care este arătată de acul vitezometrului vei obţine distanţa totală de oprire, în condiţiile unei suprafeţe de rulare uscate, plane, în aliniament, cu indicele maxim de aderenţă. Dacă, de plidă, viteza este de 60 km/h atunci 60 x 60 = 360, deci 36 metri ar fi spaţiul de oprire la care însă, de regulă se mai adaugă 5 până la 8 metri.

Dincolo de acest spaţiu, obligatoriu se mai adaugă câţiva metri care vor întregi astfel distanţa de gardă, încât la o deceleraţie bruscă a celui dinainte, să se poată opri în deplină certitudine, fără teama producerii unei coliziuni. Odată cu alterarea factorilor meteorutieri, ploi, ninsori, polei, zăpadă, gheaţă, sau poluarea carosabilului cu diverse substanţe grase (uleiuri, motorină, etc) grija de a pune între cel ce conduce un autovehicul şi vehiculul din faţă o distanţă de câteva ori mai mare, este obligatorie şi constituie una din grijile permanente ale corpului de şoferi, amatori şi profesionişti, în sezonul rece!! De regulă carosabilul alunecos reclamă, în primul rând reducerea vitezei în condiţiile expres menţionate de art. 123 din Regulament “...conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara localităţilor”. Oamenii nu realizează pericolul deosebit dat de rularea cu viteză, nu neapărat excesivă, dar la mică distanţă în spatele unui alt vehicul! Ei refuză ideea survenirii unui element care se numeşte “imprevizibilul” şi care determină frânarea bruscă a celui dinainte peste care, evident, cel care-l urmează, va da cu toată forţa şi va determina producerea accidentului. Cu cât distanţa este mai redusă şi viteza de deplasare mai mare, cu atât forţa de izbire va fi mai serioasă, cu efecte distrugătoare asupra vehiculului şi pasagerilor. Exemplele acestui tip de accident sunt atât de frecvente şi de comune încât oamenii s-au obişnuit şi nu le mai analizează din punctul de vedere al cauzei şi efectului.

Iată un exemplu care ilustrează cât se poate de elocvent “filosofia rutieră “ a unor şoferi implicaţi, din păcate, într-un carambol determinat tocmai de această cauză. Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bihor au declarat că un accident rutier s-a produs în Ungaria, la circa 30 de kilometri de graniţa cu România de la Borş. Aceştia au precizat că accidentul a avut loc pe şoseaua 42, între localităţile Berettyoujfalu şi Foldes, pe direcţia de mers spre Borş. "Autocarul care deschidea coloana s-a oprit pe partea dreaptă a carosabilului, iar şoferul microbuzului care venea în spatele său nu a observat la timp această manevră şi nu a reuşit să frâneze, intrând în coliziune cu autocarul şi răsturnându-se pe contrasens. Cel de-al doilea microbuz, de asemenea, nu a oprit la timp şi a lovit autocarul, însă impactul a fost mai uşor, iar microbuzul s-a oprit în şanţ, pe partea dreaptă a drumului", au spus reprezentaţii Poliţiei de Frontieră Bihor. Potrivit poliţiei ungare locale, din informaţiile preliminare referitoare la accident, a rezultat că un autobuz care avea în spatele său alte trei microbuze româneşti a frânat brusc. Autobuzul a fost depăşit de primul microbuz, în schimb cel de-al doilea, care a frânat la rândul său foarte brusc, a fost lovit din spate de un al treilea microbuz, formându-se practic un carambol. În urma coliziunii un român a murit şi alţi zece au fost răniţi. Sigur este justificată întrebarea pusă conducătorului de autocar “de ce anume a oprit brusc autocarul?” Între manevra lui şi cele ce au urmat este un raport direct de culpă determinată şi determinantă! Totul foarte simplu, extrem de simplu, şi a fost determinat de viteză şi nepăstrarea  distanţei de siguranţă în mers. Ar putea cineva să explice care ar fi fost manevra “extrem de complicată” pe care trebuia să o realizeze cei care au izbit autocarul oprit brusc? Oameni buni, realizaţi monstruozitatea morţii rutiere datorată acestui moment de neatenţie, de refuz de protecţie şi autoprotecţie, de necunoaştere a unei dispoziţii legale, de neglijarea a unei banale reguli de circulaţie, de înţelegere a unei situaţii simple, ce se putea agrava până la catastrofă, după cum s-a şi dovedit, ce putea fi evitată prin mărirea spaţiului de rulare între autovehiculele aflate în coloană?